Miracolul african … sau fotbal, sange si bani – pe continentul negru!

Posted: July 9, 2010 in De la Forbes
Tags:

Nocturnele de pe stadioanele Africii de Sud nu au reuşit să scoată la lumină faţa nevăzută a continentului african! Acum însă, după ce spectacolul fotbalistic s-a încheiat, este timpul să ne întoarcem ochii spre show-ul dat de un continent aflat în pragul unui boom economic! (un material de Andreea Iatagan şi Laurenţiu Roşoiu)

Când Federaţia Internaţională de Fotbal a anunţat în 2004 că Africa de Sud va organiza campionatul mondial de fotbal din 2010, întregul continent negru s-a jubilat. Motivul nu a fost neapărat spectacolul ce se anunţa, cât mai ales speranţa că această întrecere sportivă va aduce în atenţia investitorilor potenţialul de business al unui continent rămas încă în umbră. Efortul financiar făcut de ţara gazdă, Africa de Sud, nu a fost deloc mic! Mai mult de patru miliarde de dolari au fost investiţi în drumuri, stadioane şi în sistemul de transport public. Dar toate aceste demersuri au fost doar o mică parte din eforturile făcute pentru a aduce întreaga Africă pe harta investiţiilor străine. Puţini dintre cei care au stat zi de zi cu ochii pe continentul african ştiu că Africa de Sud a fost nu doar gazda celui mare eveniment fotbalistic, ci şi locul de întâlnire al celor mai influenţi oameni din lume, în cadrul celei de-a unsprezecea ediţii a evenimentului “Fortune Global Forum”, ce a avut loc între 26 şi 28 iunie la Cape Town. În acest cadru, cu Bill Clinton, fostul preşedinte al Statelor Unite, ca invitat special, invitaţii au pus la cale viitorul economiei continentului African. Între aceştia, Ellen Kullman, preşedintele DuPont, Wnag Jianzhou preşedintele China Mobile Limited, Peter Voser CEO al Royal Dutch Shell, Josef Ackerman Preşedintele Consiliului de Administraţie al Deutsche Bank, Manfred Bischoff, preşedintele Consiliului de Supraveghere al Daimler AG, Amr Al Dabbagh, Preşedintele Autorităţii Saudite de Investiţii sau E. Neville Isdell, fostul preşedinte şi CEO al The Coca-Cola Company. Interesul lor pune într-o altă lumină potenţialul de business al Africii, şi ar trebui să fie un argument suplimentar de a investi, pentru companiile aflate în căutare de noi pieţe.

FOTBAL ŞI AFACERI. Rezultatele sunt pe măsura investiţiilor. Oficialii FIFA se aşteaptă la venitur de circa 3,3 miliarde  de dolari, Africa de Sud estimează încasări de circa două milliarde de dolari din turism (aproximativ 450.000 de turişti înregistraţi), şi alte 1,1 miliarde de dolari sunt estimările încasărilor barurilor şi magazinelor din Africa de Sud. Dar sunetul vuvuzelelor ce a acompaniat timp de aproape o lună de zile spectacolul cu goluri, faulturi sau 11 metrii desfăşurat pe stadioanele africane, a acoperit duduitul unei economii care se află în plină creştere. Campionatul Mondial de Fotbal care tocmai s-a încheiat a fost motivul pentru care miliarde de ochi din întreaga lume, s-au oprit cel puţin câteva minute pe zi asupra Africii de Sud! Fotbalul este însă poate cel mai mic dintre motivele pentru care această zonă a lumii ar trebui să fie în atenţia publicului. Pentru că în spatele întrecerii sportive s-a derulat, şi se derulează încă, un spectacol mult mai interesant: al unei pieţe cu peste un miliard de locuitori care, chiar lovită de criză, continuă să crească cu o viteză de aproape două ori mai mare decât ritmul de creştere înregistrat în medie, de PIB-ul economiilor dezvoltate.

Pulsul economic al Africii s-a accelerat puternic în ultimul deceniu. Economia continentului a crescut cu o medie anualizată de 4,9% din 2000 până în prezent, un ritm dublu faţă de perioada anilor ’80 sau ’90. Telecomul, sistemul bancar şi comerţul înfloresc. Construcţiile, la fel. Toate trase în sus de investiţiile străine în creştere cu rate de 20% până la 50% de la un an la altul. Iar toate acestea, s-au transmis în bilanţurile firmele care au făcut afaceri în Africa în perioada 2002-2007 (mai ales ale celor din producţie şi servicii) într-o rata a profitabilităţii cu circa două treimi mai mare decât ar fi putut obţine în regiuni precum China, Indonezia, India sau Vietnam. Asta arată un studiu publicat la jumătatea acestui an de compania de consultanţă McKinsey, care anticipează că rata profitului vor continua să se majoreze în următorii ani, pe măsură ce deschiderea şi politicile economice reformiste implementate de guverne îşi vor produce efectele.

Principalul motor al creşterii economice a continentului negru, a fost subsolul bogat în resurse naturale. Aproximativ 10% din rezervele de ţiţei, 40% din cele de aur şi aproape 90% din rezervele de crom şi platină de la nivel mondial aparţin Africii. Dar asta este doar partea cunoscută! Africa este încă un continent aproape neexplorat, după cum reiese din studiile realizate de profesorul de economie de la Oxford University Paul Collier, publicate în 2009 în cartea “The plundered planet” (Planeta devastată). Potrivit acestora, valoarea medie pe kilometru pătrat a resurselor naturale descoperite până acum în subsolul continentului negru, este de doar 23.000 de dolari. Spre comparaţie, în statele OECD valoarea medie a resurselor cunoscute este de aproximativ 114.000 de dolari. Asta relevă un potenţial imens de descoperire de noi zăcăminte naturale în Africa, cu atât mai mult cu cât subsolul statelor dezvoltate este într-o bună măsură deja consumat de cele aproximativ două secole de exploatare intensă. Cifrele relevă aşadar un potenţial de creştere a industriei extractive, şi a exporturilor de materii prime din Africa spre restul lumii, de peste cinci ori faţă de nivelele actuale. Este evident că nu s-ar putea trece peste noapte la exploatarea acestora la întregul potenţial, dar efectele în timp ar fi extrem de importante. Cum cea mai mare parte a teritoriilor încă neexploatate se află în zone încă extreme de sărace, saltul nivelului de trai în urma investiţiilor făcute, ar putea fi spectaculos. Asta ar duce la creearea rapidă a unei pieţe interne formată din consumatori cu venituri în creştere, şi ar antrena întregul continent într-o creştere economică susţinută îndelungată.

O astfel de evoluţie am văzut deja în ultimele două decenii, când preţul ţiţeiului a urcat de la mai puţin de 20 de dolari pe baril în 1999 la peste 145 de dolari în 2008, iar preţul minereurilor şi al altor materii prime a crescut cu ritmuri de 20% până la 50% de la un an la altul, pe fondul unei cereri globale explozive. Dar boom-ul preţurilor la resursele naturale explică doar parţial povestea creşterii economice spectaculoase a Africii. Exploatarea acestora şi cheltuielile guvernamentale destinate finanţării acestora au generat doar 32% din PIB-ul continentului între 2000 şi 2008.  Restul provine din dezvoltarea altor sectoare precum comerţ, transport, telecom şi producţie (vezi grafic Economia Africii, pe sectoare economice). În perioada 2000-2008, PIB-ul cumulat al celor 53 de state africane a crescut cu o rată de 4,9% adică dublu faţă de ritmul de creştere înregistrat între anii 1980 şi 1990 şi cu aproxiamtiv un procent peste creşterea PIB-ului la nivel global în acelaşi interval de timp. Cu un produs intern brut de aproximativ 2.200 de miliarde de dolari la finele anului trecut, continentul african rivalizează cu Brazilia şi Rusia. Mai mult, FMI şi Banca Mondială estimează pentru cele 53 de economii africane o creştere economică medie de 4,5% pentru 2010 şi de 5,2% pentru anul următor (vezi grafic Evoluţie PIB).

VUVUZELE ÎN PIB. Nu e niciun dubiu. Industria africană este încă tributară micilor ateliere de producţie. Textilele, industria agroalimentară sau centrele de producţie a articolelor artizanale dau încă de mâncare populaţiei în mai mult de jumătate din statele continentului. A trecut însă vremea când vuvuzelele sau articolele tradiţionale de îmbrăcăminte erau principala marfă cu care occidentalii plecau acasă. Acum, companiile fac business aici la scară mare, şi investiţii pe măsură. Giganţii industriei petroliere precum BP, Shell, Exxon sau Total au fost pionieri, pompând miliarde de dolari în achiziţia drepturilor asupra unor zăcăminte de ţiţei, şi construcţia infrastructurii de exploatare. Şi în ciuda unui teren adesea neprielnic investiţiilor (datorită problemelor politice sau neînţelegerilor cu populaţia locală) planurile acestora prevăd investiţii de alte câteva miliarde de dolari. Între riscuri şi randamente, tot mai mulţi jucători globali, au ales să privească mai atent la potenţialul de câştig. Iar valoarea deal-urilor încheiate pentru achiziţia unor companii africane a crescut constant. În 2005, Barcley’s (a treia bancă britanică după mărime) plătea aproximativ 3,5 miliarde de dolari pentru a prelua Absa, una dintre cele mai mari patru bănci de pe continent. În 2007 Industrial and Commercial Bank of China cumpăra cu 5,5 miliarde de dolari Standard Bank. Iar în primăvara acestui an unul dintre cei mai mari operatori de telefonie asiatici, compania indiană Bharti Airtel Ltd. plătea mai mult de 10 miliarde de dolari pentru preluarea societăţii Zain Africa, un operator de telefonie cu operaţiuni pe întregul continent. Iar sectorul telecomunicaţiile este de departe cel mai fierbinte, deoarece, în ciuda crizei, proiectele de investiţii şi achiziţiile sunt în toi ! La finele anului trecut, Alcatel a iniţiat un proiect în valoare de peste 700 de milioane de euro, pentru construcţia unei magistrale de transmitere de date prin fibră optică prin care 23 de state africane vor fi legate de Franţa. La începutul acestui an, Vodafone investea 250 de milioane de dolari în subsidiara sa africană Vodacom, pentru achiziţia companiei nigeriene de telefonie mobilă EWN. Iar pe 27 iunie, Wang Jianzhou, preşedintele China Mobile anunţa că cel mai mare operator de telefonie din China, intenţionează să-şi extindă operaţiunile în Africa.

INVAZIA GALBENĂ. Dealtfel, China este de departe cel mai important investitor în Africa. Suma plasamentelor realizate de companiile „galbene” pe continentul negru depăşea la finele anului trecut 46 de miliarde de dolari, potrivit unor statistici ale China Eximbank, de aproape 4 ori mai mult decât în urmă cu doar 5 ani. Iar numărul de companii chinezeşti active în Africa este de aproximativ 1000, cu activităţi în agricultură, comunicaţii, energie sau industrie. Statele africane bogate în petrol, precum Sudan (care acoperă 7% din necesarul de import de ţiţei al Chinei), Algeria sau Nigeria, au fost principalele beneficiare ale fluxurilor de bani din China. Iar China National Petroleum Corporation, PetroChina, China National Petrochemical Corporation sau China National Offshore Oil Corporation sunt principalii investitori.  În timp ce Zimbabwe (pentru diamante) Zambia (pentru cupru), Africa de Sud (pentru platină) şi Gabon (pentru minereu de fier) sunt principalele beneficiare ale investiţiilor făcute de companiile chineze în căutare de materii prime industriale.

DUPĂ CHINA, AFRICA. În tot acest timp, pe continent şi-au făcut intrarea tot mai mulţi jucători de talie mondială, precum Hertz Internaţional, Cisco, Accer, Johnson Controls, Renault, Wolksvagen sau Heidelberg Cements şi Levi’s. Toţi în căutare de randamente, de pieţe noi, şi de cele mai multe ori, de forţă de muncă ieftină. Acesta este doar începutul unui film, care “a rulat” începând cu anii ‘70 – ‘80 când companiile mari din statele dezvoltate au început să migreze spre spre Asia. Acum, în China, Produsul Intern Brut pe cap de locuitor a urcat deja peste media globală, aşa că zilele sale de „fabrică” cu forţă de muncă ieftină sunt numărate. Africa va fi, în curând, ultima regiune a lumii cu costuri reduse ale forţei de muncă. Aşezarea sa geografică, mai aproape de Europa şi de Statele Unite decât este Asia, este un argument în acest sens. Iar zona sa de coastă este ideală pentru comerţul maritim.  “În ultimii 30 de ani, producţia s-a mutat din statelele dezvoltate către Asia. În următorii zece ani, Africa va fi următoarea ţintă”, anticipează în ultima sa carte Paul Collier, profesor de economie la Oxford University.  Opinie împărtăşită şi de Obiageli Ezekwesili, vicepreşedinte al Băncii Mondiale şi responsabil pentru continentul african. La începutul lunii aprilie, după lansarea raportului African Economic Outlook, acesta spunea investitorilor şi studenţilor prezenţi în sală că “momentul de aur al Africii a sosit”.

Iar mişcările făcute de făcute de marii jucători prin investiţii şi achiziţii pe continentul negru, sunt cel mai bun argument care să susţină afirmaţiile făcute de Ezekwesili. Deoarece toate numele amintite sunt ale companiilor care nu se lasă purtate decât de mirosul câştigurilor. Şi ca într-un „cerc virtuos“, prezenţa acestora a contribuit la îmbunătăţirea mediului de afaceri, prin consolidarea acestuia, şi prin presiuni făcute asupra autorităţilor locale. Avântul continentului nu ar fi fost posibil dacă tot mai multe dintre guvernele ţărilor africane nu ar fi pus capăt conflictelor armate. Ulterior, acestea au îmbunătăţit condiţiile macroeconomice, au liberalizat comerţul, au redus taxele, şi-au structurat legislaţia, şi au trecut la privatizări. Nigeria, spre exemplu, a privatizat 116 companii de stat în ultimii ani, în timp ce Marocul şi Egiptul au încheiat acorduri de liber schimb cu majoritatea partenerilor de export. Politicile economice au făcut ca inflaţia medie pe continent să scadă de la 22 % în anii ’90 la numai 8%, datoria externă să fie redusă cu un sfert, iar deficitele bugetare să se comprime cu 75% în aceeaşi perioadă de timp.

Ca rezultate, fluxul anual de investiţii străine în Africa a crescut de la doar 10 miliarde în anul 2000, la peste 88 de miliarde de dolari la finele lui 2008, crescând cu un ritm mediu anual de peste 30 de procente. Doar criza şi scăderea preţurilor la materiile prime au mai temperat acest ritm, investiţiile străine directe reducându-se în 2009 până la 58 de miliarde de dolari, nivel similar cu cel din 2006.

Dar şi mai important este faptul că Africa a devenit tot mai transparentă: 28 de guverne de pe continent au semnat un document intitulat Extractive Industries Transperancy , o iniţiativă care verifică şi publică plăţile pe care le fac companiile din domeniul petrolier şi minier către sectorul guvernamental. 28 de firme private au aderat la această iniţiativă. Toate aceste măsuri au contribuit la netezirea drumului spre inima continentului şi pentru alte companii, de talie medie sau chiar mică, din întreaga lume.

MINORITARI PE CONTINENTUL AFRICAN. Iar românii au fost parte a acestui proces, chiar dacă societăţile cu capital românesc active pe continentul African, aproape că pot fi numărate pe degetele de la o mână, iar activitatea lor este preponderent axată pe operaţiuni conexe industriei extractive. Foradex, Geomin Oilfield (parte a grupului Rompetrol), Petroconsult, Romconsult şi Petrodesign (parte a grupului Dextron), sunt cele mai reprezentative firme româneşti, dintre puţinele prezente pe continentul negru. Acestora li se adaugă firma Tender SA, care în 2008 a preluat Jetran Air – companie de transporturi aeriene din Coasta de Fildeş, şi foarte probabil, ca până la finele acestui an, pe lista firmelor prezent în Africa să intre Prospecţiuni SA şi Codecs. Toate trei deţinute de omul de afaceri Ovidiu Tender, care pentru Forbes România a dezvăluit şi cea de-a doua destinaţie de afaceri aleasă: Senegal! “Am fost invitat de guvern, am avut întâlnire cu aproape fiecare ministru, iar în penultima am vorbit şi cu preşedintele”. A fost singurul om de afaceri roman invitat de oficialii senegalezi, iar deschiderea arătată de aceştia a fost hotărâtoare în luarea deciziei. Ba mai mult, pentru “strângerea relaţiilor“, în toamnă se va întoarce în Senegal pentru a cununa un cuplu format dintr-un senegalez şi o româncă din oraşul Roman. Acestea erau câteva dintre puţinele detalii date la începutul lunii iunie, despre “turul de afaceri” făcut (înpreună cu 40 de manageri de la firmele din grup), în ţara cu capitala la Dakar! (Punctul terminus al celebrei competiţii automobilistice cu acelaşi nume, care din 2010 s-a mutat în America de Sud, din cauza instabilităţii politice din Africa). Pe ce mizează Tender? “Africa este o piaţă de desfacere bună pentru orice, avându-se în vedere explozia demografică şi creşterea rapidă a nivelului de trai din ultimul deceniu” spune el!

Şi cifrele statistice îi dau dreptate! Creşterea pe termen lung a continentului a dus la urbanizare, creşterea productivităţii, consum, extinderea infrastructurii. În 1980, doar 28% din africani locuiau în oraşe. Astăzi procentul a urcat până la 40% din cei un miliard de locuitori – un procent comparabil cu cel al Chinei şi mai mare decât cel al Indiei (vezi grafic Ponderea populaţiei urbane). Până în 2030, procentul este estimat să urce la 50%, iar puterea de cumpărare a locuitorilor din cele mai importante 18 oraşe ale Africii va fi de 1,3 trilioane de dolari. Tot mai mulţi africani îşi permit să consume bunuri şi servicii peste nivelul de supravieţuire. Iar potenţialul de creştere a pieţei serviciilor este imens. Un foarte bun exemplu este industria comunicaţiilor: în prezent, mai mult de 65% din populaţie trăieşte într-o zonă acoperită de o reţea de telefonie mobilă, faţă de doar 1% în urmă cu zece ani. Continentul are deja mai multe familii care fac parte din clasa de mijloc (câştigă mai mult de 20.000 de dolari pe an) decât India. Din 2000 încoace, investiţiile private anuale în proiecte de infrastructură s-au triplat, atingând 19 miliarde de dolari în 2008. Chiar dacă semnificativă, e o cifră care trebuie să crească foarte mult pentru ca marile oraşe ale Africii să poată oferi calitate a vieţii la nivel rezonabil pentru populaţia urbană în creştere.

CU BUNE ŞI RELE. Două dintre statele africane au reuşit deja să asigure accesul tuturor cetăţenilor la apă potabilă, iar alte 12 sunt deja foarte aproape de această ţintă, ce era progonzată să fie atinsă abia la finele acestui mileniu. 80% din reţeaua de drumuri este în condiţii bune, sau cel puţin acceptabile de funcţionare. Mult mai vizibile sunt însă problemele pe care locuitorii continentului le au. Numai unul din trei africani au acces 365 de zile pe an, la un drum. Peste 20% din populaţia unor state precum Tanzania, Camerun, Ghana, Mauritania sau Niger, trebuie să meargă msi mult de doi kilometrii până la cea mai apropiată sursă de apă.

Toate acestea fac din Africa o ţară a contrastelor. Pe cât de rapid se dezvoltă Egiptul, Marocul, Africa de Sud şi Tunisia, pe atât de tradiţionaliste în economia lor rămân state precum Camerun, Ghana, Zambia, Kenya, Mozambic sau Senegal. În cazul acestora, agricultura sau resursele naturale reprezintă mai mult de 35% din economiile naţionale, peste media la nivel de continent (de 24% din PIB). Potenţialul acestora de creştere este mai redus, tocmai din cauza dependenţei de o anumită industrie (cum este extracţia de cupru în Zambia şi de aluminiu în Mozambic).

Pe cât de mult se întăreşte pătura clasei de mijloc în marile oraşe ale continentului, pe atât de săraci rămân locuitorii din mediul rural şi de la periferii. Mai mult de două treimi din populaţia Africii continuă să trăiască cu mai puţin de un dolar pe zi. În plus, chiar dacă rata medie a şomajului pe ansamblul continentului este estimată de organizaţia pan-africană African Union la mai puţin de 10%, în realitate situaţia este mult mai grea. În Africa de Sud – cea mai importantă economie de pe continent, rata şomajului este de circa 25%, iar în restul continentului atinge rate de 30% (Mali), 40% (Kenya) sau chiar 60% cum este cazul în Mozambiq.

Aceste discrepanţe, dar şi războaiele civile, puterea discreţionară a guvernelor din diverse state africane sau corupţia au fost elementele care au ţinut investitorii departe de continentul african. Aceste probleme nu pot fi minimizate. Dar nu trebuie trecute cu vederea nici eforturile reale ale unor lideri africani, precum preşedintele Museveni al Ugandei, Kagame al Rwandei sau premierul Meles al Etiopiei, care şi-au clădit o reputaţie de reformatori în cercurile de afaceri occidentale. Nu privesc democraţia cu ochi buni, dar au început să aibă ambiţia de a-şi ridica naţiunile din mizerie. Africa rămâne riscantă şi ai nevoie de curaj pentru a investi aici. Dar merită, cu siguranţă. Asta arată şi cifrele prezentate investitorilor de Caroli Omondi, directorul celei mai mari organizaţii pan-africane de consultanţă în afaceri şi asigurare împotriva riscurilor: rentabilitatea investiţiilor făcute pe continentul african este în medie de circa 30% pe an! Adică un potenţial de câştig aproape dublu faţă de ceea ce se poate obţine în Statele Unite şi triplu faţă de randamentul mediu ce poate fi obţinut în Europa.

Comments

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s