Privatizaţi sistemul de sănătate!

Posted: July 26, 2010 in De la Forbes
Tags:

Executivul mută gaura financiară din sănătate, prin trecerea spitalelor în administrarea autorităilor locale, dintr-un buzunar în altul şi perpetuează un sistem dominat de clientela politică şi de servicii proaste! Soluţia este de fapt alta: privatizarea.

Avem multe spitale de stat! Toate cu manageri numiţi pe criterii clientelare, care la nivel de sistem au consumat în fiecare an miliarde bune din PIB-ul României. Asta fără ca actul medical să înregistreze vreo îmbunătăţire. De cealată parte a baricadei avem antreprenori care, cu resurse incomparabil mai mici, au reuşit să facă bani din sănătate şi care stau acum cu ochii pe spitalele de stat. La mijloc se află guvernul, care în loc să pună sistemul public de sănătate la electro-şocul privatizării, îi agravează boala, tranferând spitalele cu tot probleme, în braţele autorităţilor locale.

Peste 284 de spitale au fost deja trecute din mâinile Guvernului în administrarea autorităţilor publice locale, spun (aproape cu mîndrie, dacă citim printre rânduri) reprezentanţii Ministerul Sănătăţii, în comunicatul dat publicităţii pe 13 iulie. Şi dacă ne gândim că cifra reprezintă aproximativ 76% din spitalele României am fi tentaţi să spunem:”Iată în sfârşit un proiect care se derulează rapid în România”, şi să-i felicităm pe onorabilii de la minister. Dacă ne uităm însă cu o minimă atenţie la “tentativa de reformă” din sănătate nu avem însă nici un motiv să-i mai aplaudăm. Proiectul denumit pompos “Aplicarea procesului de descentralizare în sistemul de sănătate”, îşi propune eficientizarea sistemului public de sănătate prin implicarea autorităţilor locale în administrarea unităţilor spitaliceşti. Este însă sortit eşecului, pentru că nu face decât să mute problemele cu care sănătatea se confruntă, de la “centru”, în sarcina primarilor, a consiliilor locale şi a consiliilor judeţene.

Lipsa resurselor financiare, a persoanlului specializat şi a experienţei de management vor duce sistemul public de sănătate la ruină. “În următorii doi ani, criza prin care sistemul sanitar trece se va accentua profund” este diagnosticul pus sistemului public de sănătate de către Alexandru Popescu, director comercial al Centrului Medical Unirea (CMU).

BUGETE CU PROBLEME. Dacă Ministerul Sănătăţii nu a găsit bani pentru a susţine actualul sistem (doar pe primele trei luni din 2010  arieratele spitalelor erau de circa 170 de milioane de euro) vor găsi oare autorităţile locale resursele necesare? În mod sigur nu, în condiţiile în care veniturile bugetelor locale sunt lovite de criză. Cele 3.227 de bugete locale din România au încheiat anul 2009 cu plăţi restante în valoare de 1,7 miliarde lei, sumă care a continuat să crească în primele cinci luni din acest an. La ce ne putem aştepta pentru finele anului? Răspunsul îl găsim în nota de fundamentare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.63/30.06.2010, în care se vorbeşte despre “… blocaj financiar la nivelul bugetelor locale ale unităţilor administrativ-teritoriale”.

Prin urmare, bugetele au intrat în anul 2010 pe minus, iar în luna mai au mai fost ciuntite prin Ordinul Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), în urma căruia doar jumătate din impozitul pe vânzarea imobilelor mai rămâne în bugetul local, cealaltă jumătate lunând calea Bugetului de Stat. Iar pentru 2011 perspectivele sunt şi mai sumbre, întrucât se reduc cotele ce le revin în prezent autorităţilor locale din impozitul pe venit! Astfel, dacă în prezent încasările din impozitul pe venit se impart între bugetele locale şi bugetul consolidat într-o proporţie de aproximativ 82% la 28%, de la începutul anului următor, cota din impozitul pe venit direcţionat spre Bugetul de Stat va creşte la 33%, iar cota ce va rămâne la bugetele locale se va reduce la 77%.

GAURA NEAGRĂ. În acest context, cererea făcută de Colegiul Medicilor din România (CMR), la începutul anului, de majorare a bugetului de sănătate până la 6%-7% din PIB, pare a fi singura soluţie de salvare a unui sistem aflat în pragul colapsului. Oare? Mai merită să băgăm bani într-un sac ce s-a dovedit a fi efectiv fără fund? Dacă ne uităm la cifre, răspunsul este “nu”! Bugetul alocat Ministerului Sănătăţii a crescut de la mai puţin de 3% înainte de 2004 până la un nivel de aproximativ 4,5% din PIB în 2008. Şi asta în contextul în care PIB-ul României a fost de asemenea în creştere, în acelaşi interval de timp, de la aproximativ 60 de miliarde de euro, la circa 120 de miliarde de euro. Un calcul simplu ne arată că sumele intrate în sistem au crescut de la 1,8 miliarde euro în 2004 la aproape 5,5 miliarde euro în 2008. Altfel spus, din bugetul alocat Ministerului Sănătăţii, fiecărui cetăţean îi revenea aproximativ 198 de euro în 2008, mai mult decât dublul sumei alocate pe cap de locuitor în urmă cu patru ani. Dar în ciuda unor bugete în creştere, calitatea actului medical s-a schimbat doar din rău în mai rău! “Dacă anul trecut bugetul sănătăţii a acoperit doar primele 9 luni din an, iar în 2010 doar şapte luni, ne putem gândi că la anul, sumele alocate nu vor mai ajunge decât pentru primul trimestru.  Iar în 2012 nu vor mai fi bani deloc” spune mai în glumă, mai în serios Carmen Radu, director de operaţiuni al Eureko România, companie de asigurări care oferă poliţe de asiguare medicală şi care operează un centru medical.

Printr-un raţionament logic, nu putem avea astfel, nici o garanţie că surplusul bănesc, dintr-o eventuală majorare a procentului din PIB alocat sănătăţii, va fi mai bine manageriat decât a fost până acum ! Banii se vor regăsi, aşa cum este uşor de bănuit (dar se pare că mult prea greu de dovedit) pe de o parte în sporurile, primele, fondurile de protocol sau salariile managerilor diferitelor instituţii de sănătate, iar pe de altă parte în salariile secretarelor, consilierelor, sau celorlalţi angajaţi TESA. De asemenea, sumele se vor regăsi în contractele încheiate de respectivele instituţii! Fie că vorbim de contracte de achiziţii de servicii (curăţenie, pază, ridicarea deşeurilor), fie că vorbim de construcţii, renovări sau achiziţii de mobilier, dar mai ales de contractele de achiziţie de aparatură, medicamente sau consumabile. Toate acestea au avut, au şi vor avea în continuare, un singur numitor comun: sunt defavorabile unităţii spitaliceşti (adică statului) şi extrem de avantajoase pentru firma privată.

PRIVAT VERSUS STAT. Istoria ne arată că statul că este un prost manager. De aceea, singura soluţie este privatizarea « sănătăţii » românilor. Primul pas ar putea fi făcut prin vânzarea spitalelor pe care autorităţile locale nu au dorit să le preia, şi care prin consecinţă sunt puse pe lista de analiză spre a fi închise. Cel de-al doilea pas pe drumul privatizării sistemului de sănătate ar fi ca cetăţenii să poată renunţa la plata asigurărilor medicale de stat, în favoarea unei poliţe private. Asta ar da individului libertatea de a alege, ar stimula competiţia şi ar trage preţurile în jos, făcând asigurările private accesibile unei părţi tot mai mari din populaţie.

Ar fi un motiv în plus pentru furnizorii de servicii medicale private să-şi extindă capacităţile, pentru a putea avea cât mai mulţi clienţi. “Noi ne-am gândit deja la posibilitatea de a cumpăra spitale de stat, dacă vor fi scoase la vânzare, chiar dacă nu este uşor însă să transformi o unitate de stat într-o clinică profitabilă economic”, spune Alexandru Popescu de la CMU. Iar Mihail Marcu, directorul şi unul dintre acţionarii principali ai Medlife, un alt jucător de top de pe piaţă, completează: “Pentru orice prestator privat de servicii medicale fără o cifră de afaceri de minim 10 milioane de euro, achiziţia unui spital de stat ar fi un hazard soldat eşecului!”.

Preluarea unităţilor de stat ar presupune ca odată cu spitalul, operatorii privaţi să preia în mod automat şi responsabilitatea socială de a presta servicii medicale către cei ce nu-şi pot permite plata acestora. Şi asta contravine scopului oricărui agent economic, diminuând sau împiedicând realizarea profitului. Implicaţiile sociale sunt dealtfel principala problemă ridicată de cei care resping ideea unui sistem privat de sănătate.

Întrebarea “Ce se va întâmpla cu cei care nu-şi vor permite să plătească serviciile medicale” este însă falsă! Un sistem de „bonuri de sănătate” – după exemplul celor de masă, un „card de sănătate” – asociat unui cont care să fie alimentat cu bani de la stat sau o „asigurare” care să fie plătită din bani pubilci, sunt doar câteva dintre cele mai simple scheme, prin care autorităţile îşi pot îndeplini funcţia socială. Astfel, persoanele cu venituri modeste vor dispune de o sumă minimă de bani prin intermediul căreia să-şi poată plăti obligaţiile către orice furnizor de servicii medicale.

MANAGERII TREC, OBICEIURILE RĂMÂN. Guvernul urmăreşte eficientizarea prin trecerea puterii de decizie la autoritatea locală. Altfel spus, de aici înainte, un manager de spital nu va mai fi numit de minister, ci de autoritatea locală, care, teoretic ştie mai bine decât cea de la “centru” care sunt nevoile reale ale spitalului din zona respectivă.

În fapt însă, autorităţile locale sunt doar nivelul intermediar al aceluiaşi angrenaj de interese politico-economice care a influenţat dintotdeauna selecţia şi numirea managerilor de spitale, şi semnarea contractelor, în funcţie de interesele de partid şi de grup.

De aceea, cât timp alocarea resurselor financiare se va face pe alte criterii decât cele economice, iar alegerea managerilor după alte criterii decât cele profesionale, vom avea un sistem de sănătate condamnat la moarte. Doar electro-şocul privatizării îl mai poate salva.

Comments
  1. curratmurdar says:

    bravo!!un articol bun..

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s