Amnistia salvează România …

Posted: August 6, 2010 in Proiect "de Romania"
Tags:

… sau cum să aduci bani în ţară!

Miliarde de euro dosite de români în străinatate, aşteaptă să se întoarcă în ţară. Repatrierea acestora printr-o amnisitie fiscală, este compromisul pe care România trebuie să şi-l asume, pentru a pune rapid economia pe drumul relansării.

Peste 10 miliarde de euro sunt deţinuţi de cetăţenii români în bănci şi off-shore-uri din întreaga lume. Asta într-o estimare rezervată, deoarece alte calcule indică valori până la zece ori mai mari. Fie că sunt bani „negrii” fie că sunt doar de un “alb” mai murdar, ei nu pot fi cheltuiţi după bunul plac de către proprietarii lor, de teama organismtelor internaţionale de control care urmăresc şi verifică operaţiunile bancare realizate dinspre şi către paradisurile fiscale. Introducerea acestora în circuitul legal, printr-o amnistie fiscală, este în actualul context, una dintre puţinele măsuri pe care guvernul le mai are la îndemână pentru a repune economia în mişcare. Are nevoie doar de curaj, înţelepciune şi capacitate de comunicare!

PE CE NE PUTEM BAZA? Sumele deţinute de români în străinătate sunt extrem de greu de cuantificat! “Nu putem decât să aruncăm pe piaţă nişte cifre!” spune Ionuţ Popescu, fost Ministru de Finanţe în guvernul Tăriceanu. Dar totuşi repere există, îl contrazice consultantul financiar Bogdan Baltazar, ex-preşedinte al BRD şi fost economist Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, care estimează că cetăţenii români deţin peste hotare cel puţin 10-15 miliarde de euro! “Pe ce vă bazaţi?” Răspunsul acestuia vine în cunoscuta exprimare plastică a fostului preşedinte al BRD: “Pe nivelul parandărăturilor practicate în România!” spune el hotărât referindu-se la şpăgile sau taxele şi comisioanele neoficiale, estimate de acesta a reprezenta circa 10% – 15% din PIB.

Dacă la aceste valori se adaugă însă şi banii ce ar putea proveni şi din alte tipuri de activităţi care intră sub incidenţa legislaţiei internaţionale privind prevenirea şi combaterea spălării banilor, se poate ajunge la valori incredibile. „50 până la 70 de miliarde de euro” sunt cifrele avansate de consultantul fiscal Ionel Blănculescu, fost Ministru Delegat pentru Coordonarea Autorităţilor de Control în guvernul Năstase, avand ca punct de plecare un raport privind amploarea operaţiunilor de spălare a banilor la nivel global, realizat în 2003 de Departamentul de Stat al SUA.

În respectivul raport, spune Blănculescu, autorităţile americane estimau că românii deţineau peste hotare aproximativ 48 de miliarde de dolari (respectiv aproximativ 42 de miliarde de euro, la paritatea EUR/USD din acel an). “Bani negrii”, provenind din toate categoriile de activităţi ce intrau sub incidenţa reglementărilor internaţionale privind spălarea banilor.

Neverosimil de mulţi bani, ar putea spune consultantul financiar Bogdan Baltazar, care este convins că sumele ţinute de români afară sunt în realitate cu mult mai mici decât valorile vehiculate în presă, pentru că acestea sunt de fapt umflate artificial “dintr-o pornire tipică a românilor, de a exagera”

Dar cifrele menţionate de fostul ministru, sunt încă modeste, prin comparaţie cu cele rezultate în urma estimărilor realizate de compania australiană de cercetare şi consultanţă în domeniul criminalităţii şi infracţionalităţii financiare, JWCTA – John Walker Crime Trends Analysis, care în 2003 spunea că România este ţara de origine a 115,5 miliarde de dolari americani, din totalul banilor spălaţi în lume la acea dată. Credibilă sau nu, această estimare era rezultatul a zece ani de studii şi al unor calcule realizate după un model complex, ce ţinea cont de o mulţime de indicatori diferiţi; începând cu rata criminalităţii şi a infracţionalităţii economice, sau diferiţi indici demografici, până la indicatori macroenomici sau dintre cei referitori la mediul fiscal, dar şi de indici referitori la nivelul de atractivitate al economiei respective, sau gradul de siguranţă pe care-l oferă celor care caută destinaţii pentru spălarea de bani.

Studiile făcute de John Walker, ex-cercetător al Institutului Australian de Criminalistică (AIC – Australian Institute of Criminology), şi unul dintre cei mai citaţi specialişti în acest domeniu din Australia, au fost prezentate în cadrul Foulds-Ingham Conference, o întâlnire a specialiştilor în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor, care a avut loc în 2003 la Bangkok. Potrivit acestor statistici, „banii negrii” având ca ţară de origine România, reprezentau aproximativ 4% din totalul fondurilor spălate în întreaga lume la acel moment. România ocupa în acele statistici locul şapte, la mică distanţă de Franţa, Germania şi China, care erau considerate ţări de provenienţă a câte puţin peste patru la sută din totalul banilor murdari, „albiţi” în întreaga lume.

Undeva între aceste extreme se află estimările omului de afaceri Dinu Patriciu, potrivit căruia, pe baza unor documente interne ale unor bancheri, numai în conturile elveţiene s-ar afla circa 18 miliarde de euro, bani româneşti.

RISCURI. Sumele publicate de JWCTA – John Walker Crime Trends Analysis par incredibile, pentru că depăşesc cu mult estimările realizate de orice specialist din România. Dincolo de erorile acceptabile până la urmă oricăror estimări pentru care aproape că nu există repere, trebuie avut în vedere faptul că statisticile iau în calcul banii ce ar putea proveni din orice tip de activitate ilicită din perspectiva reglementărilor privind combaterea spălării banilor.

Banii murdari la nivel global, după ţara de provenienţă

Tara Bani “murdari” (mld USD) % in total global
SUA 1320.2 46.3%
Italia 150.1 5.3%
Rusia 147.2 5.2%
China 131.4 4.6%
Germania 128.3 4.5%
Franta 124.7 4.4%
Romania 115.6 4.1%
Canada 82.4 2.9%
Marea Britanie 68.7 2.4%
Hong Kong 62.9 2.2%

Sursa: JWCTA şi Australian Institute of Criminology,

*Statistici din anul 2003

Altfel spus, datele făceau referire atât la banii de-a dreptul “negrii” la culoare, adică cei proveniţi din activităţi clandestine asociate violenţei, dar includeau şi banii care ar putea fi consideraţi doar “gri”, adică cei provenind din activităţi de înşelăciune, deturnări de fonduri, contracte ilicite, sau reprezentând contravaloarea unor plăţi, taxe şi comisioane neoficiale. Iar o altă mare categorie cuprinsă în respectivele statistici, face referire la banii de un “alb murdar”, câştigaţi în zona nefiscalizată şi neimpozitată a economiei subterane şi transferaţi către alte meleaguri, pentru a-i aduce în legalitate.

Cum nimeni nu-şi doreşte ca România să devină doar o imensă “maşină de spălat banii murdari” este clar că pentru o eventuală amnistie fiscală, guvernul ar trebui să-şi facă temeinic temele. În primul rând pentru a evita “albirea” banilor proveniţi din crimă organizată – iar organismele internaţionale specializate ne-ar putea furniza instrumentele pentru a evita asta. Iar în al doilea rând, pentru a-şi putea face nişte prognoze cât mai corecte, cu privire la sumele ce ar putea fi repatriate.

Chiar dacă aceste sume sunt extrem de greu de estimat, “… fără a intra în domeniul folclorului urban” după cum spune uşor amuzat analistul economic Eugen Ovidiu Chirovici, identificarea unor repere şi elaborarea unor prognoze nu ar fi însă imposibil de făcut. Asta este opinia lui Bogdan Stoicescu, Director Taxe în cadrul ING Bank România care sugerează că, pentru stabilirea unei metodologii de lucru într-un astfel de demers, cel mai bun început ar fi schimbul de informaţii cu statele care au fost aplicate deja măsuri de amnistie fiscală, în diferite forme.“Există metode eficiente, care poate nu sunt ieftine, dar ale căror rezultate ar putea recompensa eforturile” spune el hotărât.

Şi poate că cel mai bun argument că nu costurile contează, cât mai ales rezultatele, este dat de măsura de intimidare a evazioniştilor folosită de landul german Rhenania de Nord-Westphalia, care a plătit nu mai puţin de 2,5 milioane de euro, pentru a obţine informaţii despre aproximativ 1100 de persoane bănuite de evaziune fiscală. Rezultatul a fost peste 1200 de autodenunţuri, şi încasări la buget estimate la aproximativ 1 miliard de euro.

SUCCES. Şi poate că cel mai bun exemplu de urmat, şi cel mai potrivit partener pentru un astfel de schimb de informaţii este Italia! În ultimii 10 ani, în Peninsulă au avut loc trei valuri succesive de amnistii fiscale, toate de succes. Numai în ultima dintre acestea, italienii au repatriat peste 100 de miliarde de euro, depăşind cu aproximativ 20 de miliarde de euro aşteptările oficialilor.

Iar pe lângă Italia şi Germania, lista statelor care au luat în diferite forme şi diferite grade măsuri de amnistie fiscală, poate fi completată cu Belgia, Olanda, Irlanda, îndepărtatul Kazahstan, cu Franţă unde nu există încă date oficiale, şi chiar cu SUA. Anul trecut autorităţile americane au convins nu mau puţin de 9000 de persoane să discute pe marginea repatrierii capitalurilor deţinute în off-shore-uri, cu condiţia plăţii unor amenzi reduse, şi a unei părţi din taxele cuvenite. Până la finele anului, 7500 dintre aceştia prezentaseră deja detalii despre conturile respective. Iar pentru americani amnistia fiscală, în diversele ei forme este mai degrabă ceva normal. Potrivit studiului FMI “Economic and political determinants of tax amnesties in the United States”, din septembrie 2006, în intervalul 1982-2004 au avut loc trei mari valuri de amnistie fiscală peste ocean, în diferite forme, şi în diferite state: primul între anii 1984 – 1988, al doilea între 1995-1999 şi cel de-al treilea între 2002 şi 2004.

În 2004, şi belgienii au beneficiat din plin oportunitatea de a legaliza capitaluri aflate în bănci străine contra unor taxe de 6% până la 9%, şi au repatriat aproximativ 495 de milioane de euro. Şi în aproximativ aceeaşi perioadă, Olanda şi-a suplimentat bugetul în doar câteva luni cu aproximativ 340 de milioane de euro repatriaţi din diferite paradisuri fiscale. Demersurile celor două state nordice, au fost precedate de amnistia introdusă de autorităţile irlandeze, care în 1998 au oferit cetăţenilor posibilitate de a-şi plăti taxele restante fără penalităţi de întârziere. Rezultatul a constat atunci în încasări la buget de circa 750 de milioane de dolari, adică de aproximativ 15 ori mai mult decât autorităţile estimaseră.

În Asia, preşedintele Kazahstan-ului a semnat în 2001 decretul prin care permitea tuturor cetăţenilor să-şi legalizeze capitalurile, fără nici o taxă pentru banii transferaţi în termen de 30 de zile. S-au repatriat cu acea ocazie circa 540 de milioane de dolari.

EXISTĂ INTERES? “Este important de menţionat că statele care implementează cu succes amnistia fiscală, au metode puternice de repercursiune împotriva evazioniştilor” spune Bogdan Stoicescu. exprimându-şi dubiul că românii care au banii în paradisuri fiscale, şi-ar dori intrarea în legalitate, în condiţiile în care nu au motive să se teamă de eventualele repercursiuni din partea autorităţilor.

“Aceşti români nu vor fi impresionaţi de ameninţări inexistente, sau greu de pus în practică!” spune şi Cristian Ionescu, Country Manager Coface România, subliniind că nu teama ar fi motivaţia românilor de a-şi repatria banii. “Pe lângă “iertare” ar trebui să li se ofere produse financiare pe măsură” adaugă el.

Motivaţia există însă, pentru că aceia dintre bogătaşii români care-şi ţin banii în off-shore-uri, nu pot dispune după bunul plan decât de o mică parte din banii pe care-i are în cont. Şi asta adesea doar cu o serie de artificii contabile. O bună parte sunt practic blocaţi în conturile din paradisurile fiscale, de reglementările internaţionale privind spălarea banilor, care limitează şi urmăresc transferurile în şi dinspre aceste zone.

Aducerea acestora la lumină ar însemna pe de o parte că ar putea să-i cheltuie după voie, iar pe de altă parte, renunţarea la artificiile contabile la care sunt nevoiţi acum, şi eliminarea costurilor adiacente. Raportul dintre taxa pe care statul ar percepe-o pentru “albirea” banilor din off-shore-uri, şi costul – sau mai degrabă pierderile din neinvestirea acelor bani, ar fi astfel determinant în succesul unei astfel de măsuri. Un echilibru între costuri şi oportunităţii s-ar putea construi prin impunerea unei taxe de circa 5% din valoarea capitalurilor repatriate. Acesta este nivelul care ar face amnistia fiscală suficient de atractivă, atât în viziunea oamenilor de afaceri, exprimată prin vocea lui Adrian Coroian, preşedintele Ligii Întreprinzătorului Român, cât şi în viziunea unor oameni politici, prin vocea lui Daniel Constantin, preşedintele Partidului Conservator.

Iar succesul ar fi asigurat, dacă pe lângă aducerea lor în legalitate la un cost redus, România ar oferi şi un cadru fiscal lax şi previzibil, pentru realizarea unor proiecte de investiţii pe termen lung, spun atât omul de afaceri Adrian Coroian cât şi politicianul Daniel Constantin. Astfel, banii nu ar trece doar prin România, ci ar rămâne, şi ar genera business şi bani aici. Doar o zecime din cea mai mică estimare făcută de Bogdan Baltazar pentru sumele aflate afară –adică măcar un singur miliard de euro, ar aduce nu doar 50 de milioane de euro unui buget secătuit, cât mai ales 950 de milioane de euro pentru investiţii în România. Nici nu are rost să ne gândim că aducerea în ţară în urmă cu unul sau doi ani, a celor 10 sau 15 miliarde de euro de care ex-preşedintele BRD vorbea, ar fi acoperit într-o bună măsură necesarul de lichidităţi al României, fără a mai trebui să ne asumăm sacrificiile imense impuse de FMI! Mai mult, banii nu ar fi ajuns în pensii, salarii sau în achiziţii făcute fără cap de autorităţile publice, ci ar fi fost îndreptaţi pe criterii pur economice, către proiecte profitabile şi creatoare de valoare adăugată.

Aşa toată lumea ar avea de câştigat! Statul ar beneficia în primul rând de venituri directe la buget, din taxarea sumelor repatriate, dar mult mai importante ar fi beneficiile pe care cu toţii le-am putea avea pe termen lung. Acestea însemnând: investiţii, noi locuri de muncă, taxe, impozite şi contribuţii la fondurile de asigurări sociale, de sănătate şi şomaj, şi prin consecinţă, creştere economică şi îmbunătăţirea nivelului de trai.

Mai mulţi sau mai puţini, aceşti bani ar trebui aduşi în ţară, ca stimulent de ultimă instanţă al unei economii mult prea slăbite. Aceştia ar putea fi elementul declanşator al relansării, la care altfel mai avem mult de aşteptat. Rămâne de rezolvat doar inechitatea născută în urma defavorizării celor care în toţi aceşti ani şi-au plătit cu credinţă taxele şi impozitele. “Nu întotdeauna o decizie economică este etică sau morală” spune analistul Eugen Ovidiu Chirovici. Şi într-un context economic ca cel în care ne aflăm, trebuie să ne asumăm şi aceste riscuri.

Trebuie doar să recunoaştem eşecul statului, iar politicienii să aibe curajul de a-şi asuma o astfel de decizie contestabilă, care ar da însă economiei româneşti, doza de medicament absolut necesar “made in Romania”.

Comments
  1. […] Estimările acestor sume citate de Forbes România merg de la 10 la 70 de miliarde de dolari. O sursă australiană crede că “4,1% din banii murdari care circulau în lume în 2002, respectiv aproximativ 115,5 miliarde de dolari, aveau ca ţară de origine România”. Cum au fost adunaţi aceşti bani? Veteranul Bogdan Baltazar indică o sursă: “parandărăturile” în urma unor mari afaceri ale statului. (câteva detalii: Amnistia salvează România …) […]

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s