De ce vreau sa plece statul din viaţa mea …

Posted: September 22, 2010 in Politica si politici
Tags:

sau … Pledoarie pentru un stat minimal!

STATUL ARBITRU. Îmi doresc ca statul să lase din mână cele peste 30 de procente din economia românească pe care le deţine, şi să vândă toate companiie, şi proprietăţile imobiliare pe care le deţine. Vreau să renunţe la rolul de “jucător” şi să lase din mână pârghiile prin care manipulează şi deteriorează mecanismele pieţei libere. Spre exemplu, nu cred că păstrarea controlului în societăţi precum Transgaz sau Romgaz, aduce vreun beneficiu românilor. Dimpotrivă! Furnizarea de gaze naturale sub preţul pieţei, către producătorii de îngrăşăminte şi către producătorii, transportatorii şi furnizorii de energie termică, are prea multe efecte negative perverse! În primul rând politica preţurilor mici la gaze, se traduce într-o susţinere artificială a unor activităţi altfel neprofitabile şi necompetitive din punct de vedere economic. În plus, statul pierde diferenţa de bani pe care ar fi obţinut-o din vânzarea acestora la preţul pieţei. Singurele explicaţii plauzibile pentru seninătatea cu care care statul îşi asumă aceste neajunsuri sunt interesele electorale (date de menţinerea a câteva mii de locuri de muncă) sau interesele de grup (banii care se scurg catre un partid sau altul, catre o persoana sau alta). Mult mai grav este însă că, prin preţul scăzut practicat la gazele naturale vândute CET-urilor, se menţine dependenţa bolnavă pe care românii o au faţă de stat! Este astfel ţinut în funcţiune un sistem prin care cetăţenii sunt ţinuţi prizonieri într-un sistem prin care pot fi controlaţi şi manipulaţi. Şi asta pentru că mulţi dintre cei “racordaţi” vor fi mai deschişi să voteze omul sau partidul care va da, sau va majora subvenţii înaintea alegerilor. Şi în acelaşi timp păstrează controlul asupra fluxurilor băneşti care pleacă din buzunarele cetăţenilor, spre conturile furnizorilor de utilităţi. În paralel, prin politicile salariale şi de personal, statul controlează şi angajaţii din companiile de stat implicate, care pot fi folosiţi astfel în scopuri electorale. Eliminarea subvenţiei mascate prin preţul sub piaţă al gazelor naturale, nu ar aduce frigul în casele oamenilor care ar renunţa la sistemul public de încălzire! Legile pieţei ar conduce la apariţia ofertelor de sisteme alternative de încălzire, mai ieftine şi mai competitive – pentru toate buzunarele. Iar angajaţii companiilor de stat falimentare, şi-ar găsi de muncă la societăţile care vor ocupa piaţa defunctelor companii de stat, furnizând populaţiei soluţiile alternative de încălzire. Statul nu-şi doreşte însă asta, pentru că ar pierde atât controlul asupra cetăţenilor racordaţi şi asupra banilor acestora, cât şi sforile cu care manipulează angajaţii din companiile publice! Şi asta este greu de acceptat, cu atât mai mult, cu cât politicienii (reprezentanţi ai statului) ar rămâne totodată şi fără dreptul de semnătură pe contractele încheiate între stat şi companiile private “agreate”. Asta înseamnă însă pierderea puterii! Un lucru greu de acceptat de către stat şi de politicienii care-i ocupă funcţiile!

DE AJUNS! M-am săturat să beneficiez de învăţământul (aşa-zis) gratuit! Celor care mai trăiesc încă cu iluzia gratuităţii învăţământului public le recomand să citescă materialul “Efectul costurilor ascunse din Educaţie” din suplimentul “Şcoală şi educaţie” al ziarului Adevărul, din data de 7 septembrie 2010. Costurile ascunse ale învăţământului public (cuprinse între 1400 şi 4500 de lei potrivit datelor publicate de Adevărul) care se ridică până la valoarea taxelor percepute de instituţiile private de învăţământ mă determină să cer desfiinţarea sistemului public de învăţământ, de proastă calitate, prost organizat şi consumator de resurse. Nu mai pot accepta ca, sub masca asigurării dreptului la educaţie, statul să folosească banii luaţi de la mine prin taxe şi impozite pentru susţinerea intereselor clientelare şi de partid. Nu mai vreau să se construiască săli de sport în cătunele unde cu greu se găsesc copii pentru a alcătui o clasă – doar pentru ca firmele “agreate” să aibe de lucru. Dar mai mult decât atât, resping mecanismul prin care statul menţine dependenţa a câtorva sute de mii de persoane (cadre didactice şi personal auxiliar) manipulabile în scopuri electorale. Doar prin privatizarea sistemului de învăţământ vom evita votarea şi promulgarea unei noi Legi de majorare a salariilor profesorilor cu 50%, în prag de alegeri prezidenţiale. Acestea sunt doar câteva dintre motivele pentru care cred că cel mai bun lucru pe care statul ar putea să-l facă pentru educaţia mea şi a copiilor mei, este să renunţe la controlul asupra sistemului de învăţământ. Asta nu înseamnă că trebuie să renunţe în totalitate la exercitarea funcţiei sociale pe care adepţii statului “tătuc” i-ar putea-o pune în cârcă! Statul ar putea susţine educaţia fie prin acordarea de burse de studii, fie printr-un sistem de bonuri de învăţământ, după modelul bonurilor de masă. Sau chiar prin implementarea unui sistem ceva mai complex de conturi individuale (deschise la bănci sau instituţii de asigurare) în care statul să depună periodic o sumă de bani, care să poată fi folosită de viitorul şcolar sau student pentru plata studiilor. Şi dacă statul doreşte într-adevăr să-şi exercite funcţia socială în învăţământ o poate face prin stimularea activităţii caritabile şi de mecenat, ce ar putea fi derulată de mediul privat şi de societatea civilă. Oricare din aceste forme ar lăsa la nivelul individului alegerea instituţiei de învăţământ căreia sa-i acorde încrederea … şi banii. Asta ar stimula competiţia reală între entităţile care oferă astfel de servicii, şi ar duce la îmbunătăţirea calităţii şi adaptabilităţii la cerinţele pieţei muncii.

SĂNĂTATE DE 5,5 LEI. Refuz să mai accept ca bugetul CNAS, să fie monedă de schimb în jocul alianţelor politice. Nu mai vreau ca acelaşi stat incompetent să aibă grijă de banii pe care eu îi aloc sănătăţii mele! Nu mai vreau ca cei 5,5 lei care pleacă în fiecare lună din buzunarul meu, în cel al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) să ajungă în conturile firmelor abonate la afaceri cu statul. Şi nu mai vreau ca din puţinii mei bani să fie plătiţi (chiar şi cu salarii reduse cu 25%) sute de oameni şi câteva zeci de directori din Minister sau de prin tot felul de Direcţii şi Comisii, care au ca singur scop “gestionarea” contribuţiilor mele. Prefer să mi le gestionez singur, şi vreau să pot refuza obligaţia de a plăti (scump!) serviciile medicale (proaste!) oferite în spitalele româneşti. Vreau ca statul să mă lase să aleg singur ce contribuţii să le plătesc, ce servicii să primesc, şi cu ce asigurător şi să lucrez. Falsa problemă a persoanelor defavorizate ar avea o rezolvare cât se poate de simplă prin introducerea pachetului minim de servicii medicale, plătite de stat. Iar falsa problemă morală a bolnavilor al căror tratament depăşeşte valoarea pachetului minim, este la fel de uşor rezolvabilă prin stimularea activităţilor caritabile private.

PENSIE ŞI ŞOMAJ. Şi nici “grija” statului pentru pensia sau ajutorul meu de şomaj, nu-mi sunt pe plac! Şi vreau să pot refuza solidaritatea socială la care statul mă obligă! Refuz să contribui la un sistem care asigură românilor o protecţie falsă, realizată prin redistribuirea sărăciei ! Vreau să am libertatea de a spune nu unui sistem care întreţine mentalitatea de “asistat social” inhibă iniţiativa, şi stimulează nemunca. Dar mai ales refuz să contribui la un sistem controlat de o gaşcă de directori şi directoraşi numiţi politic (sau clientelar) la butoanele de comandă ale bugetelor de pensii şi de şomaj. Şi nu cred că cei aproximativ 15.000 de angajaţi aflaţi în diferitele structuri ale Ministerului Muncii (Inspecţia Muncii, CNPAS, ANOFM, etc) îşi justifică existenţa şi costurile. Până la urmă, am prea puţini bani în bugetele de asigurări sociale şi de şomaj, pentru a-mi permite să plătesc mii de funcţionari, sute de inspectori şi zeci de directoraşi şi directori, care să-i administreze. Cu cât aceştia vor fi mai mulţi, cu atât mai puţini bani vor rămâne în sistem pentru pensii sau şoamj ! De aceea îmi doresc accelerarea procesului de înlocuire a sistemului public de pensii (aflat dealtfel în pragul falimentului) cu cel privat (format din Piloanele II şi III) şi eliminarea obligativităţii contribuţiilor la fondul de şomaj concomitent cu încurajarea asigurătorilor privaţi să preia riscul, şi mai ales banii contribuabililor.

Vreau să trăiesc într-un stat  cu un sector public mic şi flexibil, cu taxe puţine şi legi simple, care să-mi lase doar mie grija studiilor, sănătăţii, pensiei, şi a locului de muncă. Visez la transformarea României dintr-un stat omniprezent, într-un stat minimal! Vreau să apuc să trăiesc într-o Românie “minimală” … un stat „arbitru” şi nu „jucător”!

Comments
  1. vasilica says:

    Scuze am vrut sa scriu http//saccsiv.wordpress.com

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s