Randament de 15% pe fondurile de pensii

Posted: January 4, 2011 in Diverse
Tags:

Fondurile de pensii private au inregistrat si in anul 2010 randamente investitionale remarcabile, reusind performante mult superioare inflatiei si nivelului dobanzilor bancare, in pofida mediului economic si financiar nefavorabil si a recesiunii prelungite.

Fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) au inregistrat in cursul anului 2010 un randament mediu de 15,1%, activele nete administrate de cele 9 fonduri ajungand la 4,3 miliarde de lei (un miliard de euro). Numarul total al participantilor la fondurile de pensii de Pilon II a ajuns la 5,19 milioane, acestia fiind cu circa 275.000 mai multi (+5,6%) fata de inceputul anului 2010.

 

Fondurile de pensii private facultative (Pilonul III) au inregistrat in aceeasi perioada un randament mediu de 11,5%. Activele nete administrate de cele 13 fonduri de pe aceasta piata reprezinta 326 de milioane de lei (76 de milioane de euro). Numarul total al clientilor fondurilor de pensii facultative a ajuns la 220.000, cu circa 33.000 mai multi (+17%) fata de inceputul anului 2010.

De la infiintare si pana in prezent, fondurile de pensii de Pilon II (lansate in luna mai 2008) au inregistrat un randament mediu anualizat de 15,2%, in timp ce fondurile de Pilon III (lansare in luna mai 2007) au obtinut un randament mediu anualizat de 8,9%. Toate aceste date sunt rezultate ale calculelor APAPR pe baza datelor publicate de administratorii fondurilor de pensii private si de catre Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).

Pentru comparatie, nivelul estimat al inflatiei pentru anul 2010 este de aproximativ 8%, in timp ce dobanzile medii bancare cu care au fost remunerate depozitele in lei ale populatiei in cursul anului trecut au fost de aproximativ 7,7%. De asemenea, titlurile de stat vandute pe piata primara au oferit un randament mediu usor peste 7%, in timp ce actiunile cotate la Bursa de Valori de la Bucuresti au oferit investitorilor o performanta de 14,6% (pentru indicele general BET-C), respectiv 12,3% (pentru indicele BET al celor mai lichide actiuni). In cursul anului 2010, SIF-urile (masurate de indicele BET-FI) au furnizat investitorilor un randament negativ de -8%.

„Performantele investitionale ale fondurilor de pensii private marcheaza finalul inca unui an de succes pentru aceasta industrie, in pofida conditiilor mai mult decat dificile din economie si de pe pietele financiare locale si internationale. Randamente medii anuale de doua cifre sunt rezultate respectabile oriunde in lume, cu atat mai mult cu cat au fost obtinute in conditii de risc foarte redus, caracteristica esentiala a fondurilor de pensii. In cursul anului 2010, fondurile de pensii private au castigat la capitolul stabilitate si profitabilitate, iar principalii beneficiari sunt cei peste 5,3 milioane de participanti. Desi exprimate deocamdata pe termen scurt, aceste rezultate pozitive sunt de fapt treptele pe care industria de pensii private isi construieste perspectivele pe termen lung”, a declarat cu aceasta ocazie domnul Crinu Andanut, presedintele APAPR.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s