Secretul eşecului lui Dinu Patriciu

Posted: October 25, 2012 in Diverse, Politica si politici, Proiect "de Romania"
Tags: , , , , ,

Petromidia, Mic.ro, Adevărul Holding, revista Forbes România, sunt afacerile pe care Dinu Patriciu şi-a pus numele: 2 sunt eşecuri răsunătoare, una are un viitor nu foarte clar … şi un singur succes. Cam ăsta este bilanţul foarte scurt al afacerilor lui Dinu Patriciu. Un bilanţ nu prea măgulitor! Care este explicatia?

Am citit cu ceva timp în urmă un editorial al unuia dintre foştii colegi de la Adevărul. Un articol scris “cu nerv”, cu patimă şi pasiune, şi  – fiind scris într-un ton cu un iz uşor înţepător la adresa  lui Dinu Patriciu – oarecum curajos (“oarecum” pentru că era totuşi publicat după apariţia primelor informaţii privind vânzarea trustului).

…N-aţi fost, domnule Patriciu, niciun vizionar…” spune Andrei Crăciun – autorul respectivului material.

Nu am nimic de împărţit cu Andrei Crăciun, şi (de ceva timp!) nici cu Dinu Patriciu, dar am vaga impresie că lui Andrei îi lipsesc instrumentele care să-i permită realizarea unei astfel de judecăţi de valoare … care să-i permită să dea un verdict atât de clar în ceea ce-l priveşte pe Dinu Patriciu.

Să ne amintim zic eu, că Dinu Patriciu a fost unul dintre foarte puţinii oameni de afaceri români (controversaţi sau nu!) – dacă nu chiar SINGURUL … care, în 2008, vorbea despre iminenţa venirii crizei în România, despre căderea preţurilor pe piaţa imobiliară (se întâmpla cam în perioada în care Tăriceanu ne trimitea să ne cumpărăm case în SUA – că se ieftiniseră!), despre explozia preţului petrolului  pe pieţele internaţionale – explozie care am asistat în lunile imediat următoare, şi despre fragilitatea sistemului bancar românesc şi gradul ridicat de “sensibilitate” al acestuia (şi am văzut că România a trebuit să se împrumute vreo 20 de miliarde de euro pentru a-l susţine, în 2009).

Tot Dinu Patriciu a fost primul român care a ridicat problema formei /modelului de Uniune în care România vrea să se integreze … şi tot el este cel care, pentru prima oară în România, în mod public, vorbea despre problemele monedei unice europene – şi asta se întâmpla pe vremea când nimeni altcineva nu se gândea că EUR ar putea avea şi un “revers” (şi deci dezavantaje), nu doar avantaje.

Dinu Patriciu este primul om de afaceri din România pe care l-am auzit vorbind în public despre problemele Europei – probleme invizibile şi incredibile în 2008, când în România abia se vedea criza de peste ocean  – probleme care sunt mai mult decât evidente acum; şi tot el este cel care vorbea despre neajunsurile “statului social” şi ale “modelului social european” – idei preluate ulterior de o pleiadă de “analişti” şi chiar de preşedintele Traian Băsescu – în ţară, şi aprig discutate/disputate acum de-a lungul şi de-a latul Europei.

Şi tot Dinu Patriciu este primul român din România care a vorbit despre “hinterland” şi Germania în contextul actualului proces de reaşezare/redesenare a Uniunii Europene. Iar dacă ne uităm doar un pic peste ocean, la faptul că preţul gazelor naturale în SUA s-a înjumătăţit în ultimii 10 ani (ca urmare a introducerii în piaţă a gazelor naturale extrase din şisturi – gaze de şist, adică cele extrase prin fracturare hidraulică) … iar Dinu Patriciu este ăla care “bătea câmpii” pe unde apuca, acum vreo 4-5 ani de zile, despre necesitatea ca România să dea drumul la exploatarea acestora …. am mai putea găsi încă un element care să fie dat ca temă de studiu celor ce vorbesc depre Dinu Patriciu.

Dar nu în ultimul rând – tot Dinu Patriciu a fost cel care a vorbit despre inflaţie şi deprecierea cursului ca instrumente de reajustare a dezechilibrelor de care economia românească suferă – adică exact ceea ce trăim noi acum (… şi vom trăi probabil şi mai abitir în următorii ani).

Sunt doar câteva elemente care, dacă nu pot susţine ideea că DP a fost un “vizionar”, pot însă susţine cu vârf şi îndesat ideea că a fost cel puţin cu câţiva ani înaintea “timpului şi ideilor” care au circulat / circulă prin spaţiul mioritic!

In altă ordine de idei:  “…sunteţi libertarian, rămân la stânga …” mai spune Andrei Crăciun …

Şi fac aici referire strict la situaţia din Adevărul Holding … cele spuse de Andrei ilustrează situaţia LIBERTARIANULUI înconjurat de INAMICII SOCIALIŞTI, în care Dinu Patriciu s-a aflat în permanenţă în trustul ce-i aparţinea! (Andrei nu este/era decât unul dintre foarte mulţii “socialişti” din trust … – aici fiind şi cei care oricum habar n’aveau nici ce înseamnă socialism … şi nici ce-i ăla libertarianism).

Iar aceste aspecte sunt extrem de importante, pentru că prin această afirmaţie, Andrei Crăciun dă explicaţia cel pentru eşecul lui Dinu Patriciu cu Adevărul Holding … şi anume, aceea că Patriciu a fost întotdeauna primit/privit cu o oarecare ostilitate … a fost întotdeauna un “corp străin” în organismele pe care l-a întreţinut – injectându-i milioane de euro!

Putea oare să construiască ceva cu minunaţii jurnaliştii (fie ei “super-şefi”, directori sau simpli şefi de departamente) care în faţă îţi spuneau cât este de minunat (şi de “patron adevărat”) dar care în orice alte situaţii nu pridideau să trâmbiţeze că … “presa nu se conduce ca o benzinărie”???

Aşa se face că liniile directoare pe care acesta şi le-ar fi dorit în trust – acceptate pe faţă, de gura şi de ochii lui – aveau de luptat în momentul implementării efective (făcute oricum superficial, de mântuială, doar pentru a-i arăta ulterior că “s-a făcut”), fie cu rezistenţa de natură “ideologică” – cu aversiunea de rigoare la libertarianism, fie cu ignoranţa … fie chiar cu reua-voinţă.

Pentru o bună parte dintre oamenii din trustul său Dinu Patriciu era, în cel mai bun caz, doar un EXCENTRIC nevinovat – de când se declarase “libertarian” (ceva, un concept, ce ţinea fie de boală fie de religie – în opiniei multora dintre ei); dar nici cei care-l considerau un spoliator al poporului român – care, evident, merita băgat la pârnaie … nu erau puţini!

(Nu ştiu pe unde se situa Andrei Crăciun … dar mă întreb cum îi răbda sufletul pe jurnaliştii poziţionaţi la cele două extreme amintite mai sus (sau aproape de ele!) … să muncească “pe plantaţia” lu’ Patriciu???)

Puteau oare astfel de oameni să construiască ceva în trustul de unde-şi luau banii? Îi interesa oare şi altceva decât să dea impresia că muncesc … şi să ia salarii de zeci de mii de euro, sau să sifoneze/căpuşeze Adevărul (dar şi Mic.ro … din câte se vorbeşte prin piaţă) astfel încât să profite la maximum de banii “spoliatorului/exploatatorului”?

Şi poate ar fi mai multe de spus, dar, cele de mai sus sunt suficiente pentru a afirma că, dincolo de explicaţiile de genul “planuri de afaceri prost făcute” sau “timing-ul nepotrivit” … adevăratul motiv al “eşecului” lui Dinu Patriciu a fost acela că s-a inconjurat de prea multi oameni (de la sefi pana la jurnalistii de rand) cu care s-a aflat în permanenţă pe lungimi de undă total diferite. Ba mai mult, de cele mai multe ori, chiar pe poziţii – nedeclarate (de către cei din jurul său) … de “INAMICI” …

Comments
  1. marks says:

    Sunt convins ca Dinu Patriciu este un libertarian autentic. Si asta pentru ca acest termen defineste mai bine un anume gen de intelegere a mersului lumii decat notiunea de liberal. Azi toti in Romania explica termenul de liberal cam in sensul care este cel de libertarian. Termenul de liberal a glisat spre centru stanga in Europa iar in America e stanga clar. Numai in Romania a ramas viziunea de liberal echivalent capitalist convins. In secolul 19 Bratienii erau numiti rosii deoarece si atunci liberalismul era privit ca o directie prea radicala. Asa ca , da este libertarian. Nu sunt convins ca este un om de afaceri grozav. Rompetrol n-a fost o reusita decat prin prisma vanzarii ei cu un enorm profit. A fost pe pierderi non-stop si bursa a penalizat-o insa s-a marit non-stop si a reusit datorita conexiunilor politice sa obtina acel unic acord de conversie a datoriilor in obligatiuni. Nimeni n-a mai avut asa ceva dar asta nu e neaparat semn de desteptaciune. Asa cum a cumpara energie ieftina si a o vinde scump n-a fost semn de desteptaciune ci de complicitate politica.
    Intre capacitatea de om de afaceri mediocru , insa bun manevrant al relatiilor politice si cu o stiinta a extragerii rentei politice mai bine ca alti , in acest articol autorul nu reuseste decat sa demonstreze ca nici un bun manager nu a fost. Faptul ca s-a inconjurat de yes-man-i nu e un motiv de empatie. Ii adauga inca un defect pe lista. Faptul ca yes-man-ii distrug o organizatie si dupa aceea o mai si critica este in literatura de specialitate pentru cine are timp s-o citeasca. Insa patronul, managerul antreprenorul care ii cultiva isi merita soarta deoarece asta inseamna ca are un ego supradimensionat dornic de laude.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s