De ce a cumpărat România avioane F16 vechi, şi ce se va întâmpla cu armata română?

Posted: November 7, 2012 in Diverse, Politica si politici, Proiect "de Romania"
Tags: , , , , ,

Decizia CSAT de achiziţionare a 12 avioane F-16 la mâna a 2-a din Portugalia nu prea are legătură cu netezirea drumului de parcurs către avioanele de generaţia a 5-a (Lockheed Martin F-35) şi nici nu facilitează antrenarea în zbor a piloţilor români, întrucât aceste avioane sunt extrem de puţine şi toate vechi (produse între 1983-1984). Avioanele F-16 portugheze sunt importante pentru scutul antibalistic al SUA doar ca platformă de armament (şi variantele de înarmare, despre care nu s-a vorbit absolut deloc, vor fi într-adevăr de ultimă generaţie), constituind primul pas în implementarea înţelegerii România-SUA în privinţa apărării scutului antibalistic american. Efectivul armatei României s-ar reduce treptat, pe baza legislaţiei deja existente, de la 72.000 la 50.000 de angajaţi, din 2013 până în 2017.

„Trebuie remarcat faptul că Portugalia nu a plătit nici un ban pe primul lot de avioane F-16 (luate la rândul lor tot la mâna a 2-a (după ce fuseseră zburate de USAF şi conservate 10 ani în deşertul Arizona), din care o parte le vinde acum României, după ce le-a utilizat la rândul ei 20 de ani. Avioanele F-16 au fost livrate în contul închirierii de către SUA a bazei aeriene Lajes din Azore. Lotul 2, din care portughezii nu ne vând nici un avion, a fost compus în 1999 din 25 de avioane F-16 (21 A şi 4 B), din care 5 au fost făcute între timp piese de schimb, plus un număr neprecizat de motoare şi variante de înarmare. El a costat Portugalia 268 milioane USD, adică 14 milioane USD/bucata complet înarmat, cu echipamentele de întreţinere la sol şi cu kitul de control nedistructiv al celulei, înlocuire şi modernizare (în special avionică).

Oare ce le-a venit portughezilor să renunţe, în plină criză, la 12 din cele 45 de avioane F-16 (38 avioane F-16 – simple comenzi şi 7 avioane F-16 – duble comenzi), diminuându-şi astfel capacitatea de apărare? Cu atât mai mult cu cât nu portughezii ar urma să primească, aproape integral, contravaloarea care urmează să fie plătită de statul român a acestor aparate, ci americanii. Explicaţia e simplă. În Spania americanii utilizează baza aero-navală de la Rota, situată la 70 de km de graniţa cu Portugalia şi 50 km de strâmtoarea Gibraltar. Sistemul antibalistic RIM-161 Standard Missile (SM-3) de la Deveselu există şi pe distrugătoarele marinei americane, elementul integrat de arme AEGIS incluzând comanda, descoperirea radar şi dirijarea rachetei. AEGIS fiind furnizat de aceeaşi companie, Lockheed Martin, care produce şi avionul F-16. 4 distrugătoare AEGIS din clasa Arleigh Burke, dotate cu sistemul antibalistic, urmează să fie dislocate la baza navală Rota din Spania până la sfârşitul anului acesta. 2 din ele vor patrula în Oceanul Atlantic, în largul coastelor portugheze (între ţărmul portughez şi graniţa de est cu Spania fiind doar 100 km), celelalte 2 în Marea Mediterană, la est de Gibraltar.

În afara celor 60 de distrugătoare AEGIS ale SUA, americanii au creat scuturi anti-balistice şi pentru Japonia, pe cele 6 distrugătoare Kongō-AEGIS proprii, pentru Coreea de Sud, pe cele 3 distrugătoare Sejong-AEGIS, Australia pe cele 3 distrugătoare Hobart-AEGIS şi Norvegia pe cele 5 distrugătoare Fridtjof Nansen- AEGIS. Totodată, prima fregată din cele 5 ale clasei Álvaro de Bazán (Proiect F-100), echipată cu sistem AEGIS urmează să intre în înzestrarea marinei militare spaniole în 2012, ulterior 1-2 bucăţi ajungând prin bunăvoinţa SUA şi în înzestrarea Portugaliei. Spre deosebire de sistemul terestru de la Deveselu, distrugătoarele ca şi fregata spaniolă sunt înzestrate şi cu rachetele nava-aer RIM-162 Evolved Sea Sparrow (bătaie 50 km) şi RIM-174 ERAM derivată din SM-2ER (bătaie 240 km, plafon 33.000 m). Practic, aceste nave neutralizează rachetele de croazieră, avioanele şi rachetele balistice inamice, acoperind AA teritoriul Portugaliei, în locul avioanelor F-16 transferate României.

Constituirea unui scut antibalistic îmbarcat pe distrugătoare americane, similar celui de care beneficiază Portugalia, nu este posibil în cazul României datorita Convenţiei de la Montreux în vigoare din anul 1936, care reglementează regimul actual al strâmtorilor Bosfor şi Dardanele. În timp de pace, navele militare ale statelor neriverane nu pot depăşi anumite limite de tonaj total şi nu pot rămâne în Marea Neagră mai mult de 21 de zile. Tranzitarea strâmtorilor de către navele militare are statelor neriverane este supusă unei notificări prealabile, ce trebuie efectuată, de preferinţă, cu 15 zile înainte de realizarea tranzitului.

Se poate sesiza de la prima vedere ca americanii au fost obligaţi să constituie scutul antibalistic pe uscat la Deveselu, din 3 baterii x 8 rampe de lansare, ceea ce înseamnă un pluton de rachete RIM-161 Standard Missile (SM-3 bloc 1B ). Ori Deveselu poate găzdui fie toate cele 3 baterii, fie poate fi doar unul din vârfurile acestui triunghi, celelalte 2 baterii urmând a fi dislocate în alte zone din România, devenind operaţionale din 2015.

Ca detaliu tehnic, carcasa de protecţie a ogivei electrono-optice a rachetei SM-3 se detașează la 80.000 m şi de la această înălţime, racheta devine operaţională. Sub această înălţime SM-3 nu poate intercepta nimic. Diferenţa între scutul antibalistic de la Deveselu şi cel de pe distrugătoarele şi fregatele AGIS este aceea că primul nu este apărat împotriva mijloacelor aeriene pilotate sau dronelor care zboară sub 80.000 m. Acest lucru a fost ştiut de Traian Băsescu atunci când a semnat acordul de amplasare a scutului antibalistic cu partea americană. Aşa că, potrivit înţelegerii semnate de preşedintele român şi aprobată de Parlament, România şi nu SUA va avea obligaţia să dispună de mijloace de apărare a bateriilor antirachetă americane împotriva rachetelor de croazieră şi a avioanelor înzestrate cu bombe şi rachete aer-sol.

Decizia CSAT de achiziţionare a 12 avioane F-16 la mâna a 2-a din Portugalia nu prea are legătură cu netezirea drumului de parcurs către avioanele de generaţia a 5-a (Lockheed Martin F-35) şi nici nu facilitează antrenarea în zbor a piloţilor români, întrucât aceste avioane sunt extrem de puţine şi toate vechi (produse între 1983-1984). Avioanele F-16 portugheze sunt importante pentru scutul antibalistic al SUA doar ca platformă de armament (şi variantele de înarmare, despre care nu s-a vorbit absolut deloc, vor fi într-adevăr de ultimă generaţie), constituind primul pas în implementarea înţelegerii România-SUA în privinţa apărării scutului antibalistic american. Aşadar, pentru a face faţă primei lovituri aeriene, escadrila de F-16 e obligată să execute un număr de aproximativ 100 de zboruri în primele 48 de ore de luptă. Asta necesită existenţa unui stoc minim de rachete aer-aer, blocuri de PRND, bombe şi rachete aer-sol inteligente, containere de navigaţie şi de dirijare a armelor, echipamente de întreţinere şi verificare la sol.

Irakul a operat în trecut, ca şi România, avioane de luptă de producţie sovietică şi un număr limitat de avioane franceze Mirage F-1. Recent, Irakul a încheiat un contract pentru 18 F-16 noi (12 simple comenzi şi 6 duble comenzi) în configuraţie Block52, cu motoare F100PW-229, la un cost estimat de 4,2 miliarde USD. Din această sumă, preţul avioanelor noi (F-16 Block 52 neînarmat=72 milioane USD/bucata) se ridică la 1,4 miliarde USD. Pe lângă acestea, Irakul a fost obligat să cheltuiască încă 2,8 miliarde USD pe următoarele: 24 de motoare F100PW-229 sau F110-GE-129, 24 de radare APG-68 V9 (cele mai moderne radare de pe F-16 cu excepţia AN/APG-80 AESA de pe F-16E/F Block 60), 19 tunuri M61 Vulcan calibrul 20mm, 120 de grinzi de acrosaj LAU-129/A, 100 rachete aer-aer AIM-9L/M-8/9 SIDEWINDER, 150 rachete aer-aer AIM-7M-F1/H SPARROW, 50 rachete aer-sol AGM-65D/G/H/K MAVERICK (cu lansatoarele LAU-117), 200 bombe ghidate laser GBU-12 PAVEWAY II de 227 Kg, 50 bombe ghidate laser GBU-10 PAVEWAY II de 907 Kg, 50 bombe ghidate laser GBU-24 PAVEWAY III de 907 Kg, 22 echipamente contramăsuri electronice ALQ-211 sau ACES (ACES include sistemul ALQ-187 echipament de război electronic si AN/ALR-93 receptor de iradiere radar), 20 sisteme de recunoaştere avion amic AN/APX-113 (AIFF), 20 (GPS) şi sisteme integrat GPS/INS, (sistem standard de poziţionare – SPS), 20 containere de desemnare a ţintei AN/AAQ-33 SNIPER sau AN/AAQ-28 LITENING, 4 containere de cercetare F-9120, 22 echipamente dispersoare de ţinte false AN/ALE-47, 20 perechi rezervoare de combustibil, 120 Căşti cu vizor integrat (JHMCS), 20 staţii de radio pentru conducerea zborului AN/ARC-238, 10.000 PGU-27A/B si 30.000 PGU-28 (muniţie de antrenament pentru tunurile de Vulcan), 230 bombe neghidate MK-84 de 907 Kg, 800 bombe neghidate MK-82 de 227 Kg. De asemenea în preţ sunt incluse sisteme de planificare a misiunii, simulatoare de zbor, ţinte false – capcane termice şi dipoli (CAD/PAD), pregătire tehnicieni şi piloţi, piese de schimb, servicii de întreţinere, documentaţie tehnică şi alte elemente de sprijin logistic etc.

Raportul de 12 avioane româneşti/18 avioane irakiene este 2/3, prin urmare şi cheltuielile, altele decât preţul avioanelor, trebuie să păstreze acest raport, adică 1,9/2,8 miliarde USD. Modernizarea MIG-21, devenit din anul 2000 Lancer, constituie un avantaj pentru România faţă de Irak, întrucât o parte din avionica de la bord şi echipamentele de verificare şi control ale tehnicienilor de la sol este compatibilă cu cea de pe F-16. Mă refer la SAIMS (Sistemul de Achiziţie date şi Înregistrare cu Memorii Statice) pentru înregistrarea şi interpretarea parametrilor de zbor de către cutia neagră a avionului, radarul ELTA EL/M-2032 prevăzut cu procesor de date care permite cartografiere a solului şi indicarea ţintelor terestre mobile, sistemul HOTAS, afişaj multifuncţional color (MFCD), HUD de tip Elop 921, casca DASH a piloţilor, sistemul de navigaţie LISA-4000EB (inerţial+GPS) controlat de un microcalculator, sistemul de radionavigaţie şi de venire la aterizare de precizie VOR/ILS. Echipamentele de control, întreţinere şi exploatare la sol existente de la MIG-21 Lancer, permit României economisirea a 600 milioane USD, ceea ce înseamnă ca pe lângă 200 de milioane USD cât valorează cele 12 avioane, vom mai plăti doar 1,2 miliarde USD americanilor pentru înarmarea şi operaţionalizarea lor. Adică în total 1,8 miliarde USD. Cu tot respectul cuvenit, îmi permit să-i reţin atenţia dlui. ministru Corneliu Dobriţoiu asupra faptului ca subordonaţii săi de la MApN au calculat eronat (500 milioane USD-operaţionalizarea avioanelor F-16 + 100 milioane USD-variantele de înarmare + 42 milioane USD-instruirea piloţilor şi tehnicienilor de întreţinere).

Exista situaţii în care un avion de luptă, oricât de modern ar fi, nu poate să se ridice de la sol sau dacă o face, interceptează ţinta după ce aceasta a iniţiat atacul. E vorba despre căderi masive de zăpadă, îngheţul pistei, componenta laterală a vântului faţă de axul pistei mai mare decât cea permisă, ceaţa densă etc. Pentru eliminarea acestor situaţii, scutul antibalistic de la Deveselu trebuie protejat suplimentar, de cel puţin o baterie de rachete AA care sa-l apere nemijlocit. Cel mai adecvat sistem mobil, cu baza la sol, special conceput în acest sens, este cel produs de concernul european MBDA şi se bazează în principiu pe rachetele ASTER 30 SAMP/T, care a intrat în înzestrarea armatelor Franţei şi Italiei. Deşi acordul de instalare al scutului antibalistic american nu era semnat şi România nu avea prevăzut în programul de înarmare şi nici în buget achiziţionarea de rachete, au fost făcute la cel mai înalt nivel aranjamentele necesare efectuării unei asemenea achiziţii cu firma MBDA. La data de 13 mai 2009, guvernul României condus de Emil Boc a emis Hotărârea secretă S-588, care fusese avizată în prealabil de către Consiliul Superior de Apărare a Ţării (Hotărârea CSAT nr. S-58/28.04.2009) care făcea posibilă achiziţia fără licitaţie, printr-un intermediar (firma UTI a lui Tiberiu Urdăreanu) şi prin încălcarea obligaţiilor de offset, a unui sistem integrat de rachete AA, de la firma MBDA, valoarea achiziţiei ridicându-se la 250 de milioane de euro. Ca urmare a dezvăluirilor apărute în presă, guvernul a emis însă Hotărârea secretă S-962 din 26 august 2009, prin care era abrogată cea din 12 mai 2009.

România a achiziţionat în anul 2004, 8 sisteme Hawk (78 de vehicule și 213 rachete) din Olanda, pentru suma de 23,5 milioane de euro. Diferenţa de preţ între bateria MBDA şi cea Hawk cumpărată de la olandezi, reflectă nivelul de eficacitate extrem de redus al celei din urmă. În 1984, când războiul dintre Iran şi Irak era în desfăşurare, sovieticii au livrat irakienilor un lot de avioane SU-22M3, a căror variantă de înarmare includea şi containerul de luptă radioelectronică SPS-141MVG. Sistemul era conceput să bruieze automat senzorul de dirijare al rachetei inamice care urmărea avionul SU-22 sau formaţia din care făcea parte. El a fost utilizat cu succes pentru prima dată pe 15 august 1985, când 6 avioane irakiene SU-22 aparţinând escadrilei 69, au bombardat terminalul petrolier iranian de pe insula Kharg, aparat de 2 baterii Hawk iraniene şi s-au întors neatinse la bază. Ulterior, în februarie 1987, o altă formaţie de avioane irakiene SU-22, înarmate cu 6 bombe FAB-500 şi protejate de un container SPS-141MVG a bombardat de la 1.000 m infanteria iraniană de pe linia frontului, aflată în apropiere de Basra. 3 baterii de rachete HAWK diferite au lansat împotriva lor 9 rachete, fără ca vreuna să-şi atingă ţinta. Bateriile HAWK iraniene erau mai noi decât cele olandeze şi trecuseră prin 2 modernizări (înlocuirea tuburilor cu circuite integrate-1973 şi extinderea capabilităţii de a lovi ţinte care zburau la joasă înălţime, ultima realizată prin operaţiunea Iran-Contras de către israelieni şi americani în 1981). Ca o ironie a sorţii, armata română dispunea în decembrie 1989 de containere SPS-141W pe MIG-21, scoase inexplicabil din uz, câţiva ani mai târziu.

Toate sistemele Hawk importate din Olanda au fost alocate unei structuri înființate la 1 mai 2006, denumită „Batalionul Hawk”, subordonată Brigăzii 1 Rachete Sol-Aer „General Nicolae Dăscălescu”. Batalionul nostru Hawk a fost produs în 1968, are o bătaie maximă de 40 km şi un plafon de 18.000 m, el fiind modernizat de armata olandeză de câteva ori în decursul timpului (1973, 1978, 1986 ). Pentru a putea atinge standardele actuale şi a apăra scutul antibalistic al SUA de la Deveselu, sistemul va fi modernizat la standardul Hawk XXI, prin integrarea echipamentelor specifice HAWK PIP III cu radare 3D, tip SENTINEL si cu centre de distribuţie a focului FDC noi. Conform discuţiilor purtate cu firma producătoare de rachete Hawk, Raytheon din SUA, revitalizarea rachetelor trebuia să se facă la SC Electromecanica Ploieşti-Crângu lui Bot, având ca intermediar aceeaşi firma UTI. Contractul având numărul de cod 29644000-S, a fost aprobat prin Hotărâre de Guvern, el prevăzând ca la începutul anului 2007, prima baterie HAWK XXI să fie operaţională, lucru care nu s-a întâmplat din lipsa fondurilor. Abia pe 10 mai 2012, MApN a primit acceptul guvernului să cheltuiască într-o primă fază 23.918.910 de lei pentru a cumpăra “Sistem de comandă-control-comunicaţii pentru sistemul HAWK PIP III R şi Interfaţa de comandă-control-comunicaţii pentru integrarea sistemului SA 2”, conform specificaţiei tehnice „Sys C3 H&V – Sistem C3 pentru rachetele sol-aer” cod ST-G11-2147-v2 cu termen de livrare max. 9 luni de la data intrării în vigoare a contractului subsecvent. Cel puţin, aşa reiese din anunţurile publicate în sistemul electronic de achiziţii publice.

În condiţiile în care datoria externa a României este de 99 de miliarde de euro, nu există resurse suplimentare care să fie direcţionate spre MApN. Bugetul MApN nu poate trece de 1,31% din PIB, din care pentru nevoile reale ale armatei – cu excepţia cheltuielilor cu pensiile, salariile rămân doar 0,76%. Acest bugetul nu poate susţine planul de achiziţii al MApN, impus de SUA odată cu semnarea acordului pentru amplasarea scutului antibalistic. Cum priorităţile armatei americane din 2004 s-au schimbat între timp, odată cu retragerea efectivelor româneşti din Afganistan, cele 9 batalioane de menţinere a păcii, special constituite şi înzestrate la cererea SUA, nu-şi mai găsesc rostul în armata română. Motiv pentru care singura soluţie previzibilă ar fi restructurarea capitolelor bugetului instituţiei, prin desfiinţarea unor unităţi şi mari unităţi militare aparţinând tuturor categoriilor de forţe armate. Prin acest proces, efectivul armatei României s-ar reduce treptat, pe baza legislaţiei deja existente, de la 72.000 la 50.000 de angajaţi, din 2013 până în 2017.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s