Un an de la (PSEUDO)Revolutie ….

Posted: January 13, 2013 in Diverse, Politica si politici, Proiect "de Romania"
Tags: , , , ,

380727_313679225389190_1134025179_nFuck! Suntem un popor de idioti daca acceptam ca tampiti precum Stroe sau Co. de la A3 sa faca din membrii galeriilor de fotbal care i-au atacat pe jandarmi in iarna – si din demonstrantii de atunci (zilieri platiti la ora si numar de strigaturi/huiduieli) – EROI!  Mai jos o alta perspectiva asupra “pseudo-revolutiei”, intr-un material scris pentru – si aparut in –  revista Forbes Romania.

Incep cu o paranteza … daca mai ai un dram de minte-n cap nu poti sa nu te intrebi “ce s-a intamplat cu revolutionarii” din iarna 2012? Pai … unii – precum profesoara aia care face foamea – au ajuns parlamentari! Altii …. pe’aproape!!! :):):)

In urma cu un an, protestele luau amploare in toata tara. Se citeau proclamatii, se scandau lozinci anti-Basescu si se cerea demiterea Guvernului condus, la acea vreme, de Emil Boc.
Acum, jurnalistii clujeni de la Redactia de stiri i-au cautat pe liderii protestelor, pe care i-au gasit in birouri calde de directori in cabinete USL.
Daniel Mihis e protagonistul unui episod “revolutionar” cu mare rezonanta simbolica: pe 17 ianuarie 2012 el a dat foc unui portret al sefului statului. Zile de-a randul a tinut, la portavoce, isonul scandarilor.
Acum, Mihis este expert in comunicare si relatii publice, in staff-ul presedintelui Consiliului Judetean (CJ) Cluj, Horea Uioreanu.”

Mai multe aici: http://www.ziare.com/uniunea-social-liberala/stiri-uniunea-social-liberala/liderii-protestelor-din-2012-au-ajuns-directori-in-cabinetele-usl-1211547

….. si mai jos – materialul promis!!!! Cel aparut in Forbes la inceputul anului trecut🙂 ….

Defazate şi rupte de ideile mişcărilor sociale din restul lumii, protestele de la Bucureşti au fost un bun prilej pentru a lua pulsul României reale. False, nereprezentative, găunoase, şi lipsite de consistenţă, protestele de început de an 2012 au cerut cu ipocrizie schimbarea, fără a o dori însă în realitate.

“Câte bordeie,atâta obicee” spune o zicală românească din bătrâni, care, parafrazată şi adaptată la realitatea mişcărilor începute la jumătatea luni ianuarie, s-ar putea ilustrativ transforma în – “câţi manifestanţi, atâtea solicitări”. Şi dincolo de glumă sau de nuanţa peiorativă, sintagma rezultată nu este deloc departe de adevăr, deoarece numărul şi diversitatea tematică a revendicărilor protestatarilor de prin pieţele României – sau cel puţin ale Bucureştiului – aproape că l-a egalat pe cel al “cetelor”de manifestanţi.

REBELI FĂRĂ CAUZĂ. Stând în faţa televizorului, şi urmărind periplul reporterilor prezenţi în mijlocul (pseudo)Revoluţiei, orice telespectator a putut vedea şi auzi cât de diverse sunt solicitările acestora, şi câţi “susţinători” are fiecare cerere în parte. Ba mai mult, la o trecere prin mijlocul mulţimii, înainte ca ninsoarea să acopere Bucureştiul, senzaţia că piaţa e plină de “cete de oameni” – şi nu de demonstranţi, ar fi fost şi mai pregnantă: dacă în faţa Tetrului Naţional un grup de câteva zeci de persoane strigau lozinci de genul “Jos Băsescu”şi “Jos Guvernul”, doar câţiva metri mai încolo, un număr cel puţin la fel de mare de revoltaţi cereau eliminarea taxei auto, în timp ce, la câţiva paşi distanţă, alte “cete” (poate chiar mai numeroase, dar întrepătrunse cu primele) cereau mărirea pensiilor şi salariilor.

Şi după doar alţi câţiva paşi, apăreau  grupurile de demonstranţi (de departe, cele mai vocale) care se plângeau de faptul că Guvernul le-a tăiat drepturile (a se citi “privilegiile”!) pe care le aveau în calitatea lor de “deţinători de certificate de revoluţionar”.

De reţinut că, singura solicitare legitimă şi constructivă din perspectivă democratică (pentru că nu aduce atingere drepturilor celorlalţi cetăţeni votanţi ai României) – adică cea privind organizarea de alegeri anticipate – nu a apărut decât la ceva timp după ce vocalii activişti de partid au început să se insinueze în faţa camerelor de filmat.

UNDE E REVOLUŢIA? S-ar putea face abstracţie de solicitări precum cea privind legalizarea marijuanei, de plângerile cu privire la reducerea indemnizaţiilor “de mame”, sau de sloganurile oamenilor care cereau ca statul şi Guvernul să le dea locuri de muncă;

S-ar putea deasemeni trece peste “strigăturile” îndreptate împotriva proiectului Roşia Montană, peste cele care spuneau “NU” privatizărilor în general (şi “NU” privatizării sistemului de sănătate în mod special), şi chiar peste cererile ex-militarilor (cadre scoase la pensie – anticipat, cu multe multe salarii compensatorii – când armata a devenit o structură profesionistă) care plângeau după privilegiile pierdute ;

Chiar şi aşa însă, numărul revendicărilor şi diversitatea motivaţiilor care au stat la baza acestora, este parcă mult prea mare pentru cele doar câteva sute, sau chiar câteva mii de persoane (câte au fost poate în momentele de vârf ale mişcărilor), pentru a se justifica imaginea “Revoluţiei” – pe care televiziunile au încercat să o vândă.

Mai ales că, pentru că a venit vorba de mass-media, trebuie avut în vedere şi faptul că nu puţine au fost momentele în care numărul de jurnalişti, fotografi, operatori şi tehnicieni ai diferitelor instituţii de presă, îl depăşea semnificativ pe cel al “demonstranţilor”.

UNDE SUNT REVOLUŢIONARII? Numărul mic de “revoluţionari” (şi, mai în glumă sau mai în serios, prin comparaţie, fiecare în parte dintre mall-urile din Bucureşti bifau semnificativ mai mulţi vizitatori decât numărul demonstranţilor adunaţi de piaţă) şi lipsa de convergenţă şi de consistenţă în motivaţile de la baza solicitărilor lor, arată de fapt falsitatea unor mişcări de stradă ce se voiau “revoluţii”. Faptul că unii voiau demisia lui Boc şi a lui Băsescu pentru că taxa auto nu le mai permite să aducă maşini second-hand din Germania, că alţii cereau acelaşi lucru ca răzbunare pentru tăierile de pensii şi ajutoare sociale, iar mulţi alţii cereau aceleaşi lucruri pentru că Guvernul şi Preşedintele le-au anulat drepturile de revoluţionari, arată lipsa fundamentelor reale, sociale şi/sau politice, pentru “mişcările” în cauză.

Mai ales că, nu doar prin număr, cât mai ales prin natura revendicărilor, demonstranţii sunt puţin – dacă nu chiar deloc – reprezentativi pentru România reală – adică România celor care muncesc, plătesc taxe şi impozite, şi se zbat să construiască ceva. Cu atât mai puţin reprezentativi, cu cât o bună parte (nu toţi, şi nici majoritatea – dar o bună parte!) sunt de fapt parte din acea jumătate din populaţia cu drept de vot care nu îşi exercită dreptul cu ocazia alegerilor; Cu atât mai puţin reprezentativi cu cât, aceeaşi bună parte dintre ei sunt cei care-şi dau votul în funcţie de numărul şi calitatea micilor primiţi la serbărilor câmpeneşti; Şi nu în ultimul rând, reprezentativitatea celor prezenţi în piaţă este cu atât mai mult de pus la îndoială, după declaraţiile făcute de liderul unuia dintre grupurile de studenţi, care, întrebat “de ce merge în piaţă”, nu a reuşit decât să însăileze şi să bolborosească “înălţătorul”şi “profund revoluţionarul” motiv: “lumea să ştie că studenţii sunt o voce de care trebuie să se ţină cont”. Atât şi nimic mai mult!

Iar lista de exemple care să susţină ilegitimitatea încercărilor de a promova cererile demonstranţilor drept “cererile naţiunii”, poate continua – dacă nu cu exemplul galeriilor pornite pe jaf – cel puţin cu cel dat de imaginea celor două vajnice demonstrante, care între două strigături de “Jos Băsescu”, mai aruncau şi câte un “hai la seminţe băieţi”.

UNDE E SCHIMBAREA? Una peste alta, s-au văzut şi auzit solicitări de demisie a Guvernului, Premierului sau Preşedintelui; acuze la adresa ministrului Udrea şi lozinci îndreptate împotriva unor omeni de afaeri apropiaţi ai politicienilor la putere acum.

Însă, nu s-a văzut–nu s-a auzit, nici o solicitare pragmatică în vederea schimbării sistemului care permite căpuşarea fondurilor din sistemul de sănătate sau drenarea profiturilor companiilor de stat în buzunare private. Nu a fost nimeni care să strige, spre exemplu, “Grăbiţii privatizarea – pentru a opri căpuşarea!”

Şi aşa iese la iveală ceea ce este cu adevarat dureros! Revoltei românilor i-a lipsit conştiinţa şi suflul schimbării constructive. Şi asta în ciuda tuturor încercărilor televiziunilor şi analiştilor de a legitima aceste mişcări prin asocierea cu cele din anii ’90. Ceea ce s-a încercat a ni se “vinde” drept o “Revoluţie 2.0” (sau 3.0 dacă luăm în calcul şi Piaţa Universităţii a anilor ‘90), a semănat mai mult cu un fel de “ba pe-a mătii” cetăţenesc, în care instinctul revoluţionarului român de început de an s-a exprimat întru-totul doar prin strigătul (fără vreo destinaţie anume!) “Jos hoţii” – aruncat printre două coji de seminţe scuipate în stradă.

De aceea s-a încercat probabil o mascare a superficialităţii şi găunoşeniei protestelor, printr-o spoială revoluţionară, prin repetate tentative de a asocia protestele de la Bucureşti cu mişcări de prin alte părţi ale lumii (precum cele cunoscute sub numele de “Ocupy Wall Street”şi “Primăvara Arabă”). Doar că, spre deosebire de acestea, în România, singura nuanţă nobilă şi totodată profundă şi cu adevărat “revoluţionară” a protestelor din ianuarie, a fost dată de nemulţumirea manifestată cu privire la clasa politică (manifesată prin gonirea din piaţă a unor politicieni precum Dan Diaconescu, Ludovic Orban sau Petre Roman).

Acestea fiind poate puţinele acte făcute de demonstranţi în care s-au regăsit poate 99,99% dintre români; adică toţi cei care-şi doresc o clasă politică reprezentativă şi curată! Paradoxal însă, în ciuda numărului mare de români care se regăsesc la nivel principial în nemulţumirea cu privire la clasa politică, nu s-au auzit lozinci sau cereri cu privire la modificarea legii electorale, a legii partidelor politice sau a Constituţiei – în sensul înlesnirii accesului cetăţenilor la decizia politică.

Nu au existat voci care să ceară modificarea legislaţiei astfel încât partidele să nu mai primească bani, sedii şi alte astfel de stipendii de la stat – fapt care ar conduce la o schimbare adevărată a modului în care se face politică. Aşa cum, nu a fost nici o voce care să ceară, spre exemplu, reducerea numărului de membrii necesari înfiinţării unui partid politic.

CUM SE VA SCHIMBA LUMEA. Bucureştiul pare prins într-un fenomen reaşezare sistemică, ce se întrevede la nivel global. Doar că se află pe o cu totul altă lungime de undă, şi – spre deosebire de “mişcările” amintite mai sus, care ţintesc schimbarea unor fundamente ale societăţii, statului şi politici – acei câţiva români prezenţi în piaţă au denunţat de fapt schimbarea. Pentru că din cererile lor rezultă mai degrabă dorinţa de a se reveni la un status quo specific local, favorabil lor şi câtorva politicieni care nu-şi mai găsesc locul în fruntea mulţimilor (asta explicând poate faptul că liderii opoziţiei au fost prezenţi în studiourile televiziunilor – dar absenţi din stradă); S-a spus “NU” schimbărilor din învăţământ, “NU” schimbărilor din sănătate, “NU” privatizărilor, “DA” revenirii la vechile prevederi legale privind acordarea de ajutoare sociale şi a celor privind “drepturilor revoluţionarilor”, şi evident – “DA” creşterii “din burtă” a pensiilor şi salariilor.

Altfel spus, s-a cerut nu doar menţinerea cât şi creşterea rolului Statului Tătuc. Doar că nu în supra-reglementare şi în astfel de acţiuni ale Statului vor fi găsite soluţiile la nevoia reală de schimbare a modului în care se face politică, pe care societatea o resimte. Schimbarea înseamnă nu doar o altfel de politică şi un alt model de politicieni, ci şi un alt rol pentru entitatea numită Stat – care trebuie să se oprească din “a da”, şi să se limiteze la a crea cadrul în care mediul privat să poată produce bunăstare!

Iar în această noua ipostază a Statului, este esenţială flexibilizarea instituţiilor publice şi transferul cât mai multor atribuţii – până acum aflate pe umerii lui (ceea ce a şi dus dealtfel la supradimensionarea bugetelor de stat şi explozia datoriilor publice în întreaga Europă) în contul sectorului privat.

PRETEXTUL. O schimbare refuzată de fapt de românii din piaţă, în ciuda faptului că, la nivel declarativ ei par a şi-o dori. Să ne amintim că la Bucureşti totul a început ca o mişcare de susţinere pentru Raed Arafat (sau “Domnul Calafat” aşa cum l-au numit unii dintre susţinătorii săi din piaţă, care nu aveau habar cine era persoana, cu ce se ocupa, şi care erau motivele demisiei sale – şi care, în mod evident, nu prea ştiau de ce sunt ei acolo); Secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii, care are meritul de a fi pus pe picioare serviciul SMURD – dar şi cel care s-a opus deschiderii pieţei serviciilor mediale de urgenţă către operatorii privaţi.

Acesta este doar un exemplu de schimbare care, dincolo de chichiţele şi chestiunile pur tehnice ale legii prin care ea se făcea (care nu pot fi analizate cu o oarecare obiectivitate decât de cei care cunosc sistemul în cele mai mici detalii) – nu putea să facă mai mult rău decât există deja în sistem! Măcar şi prin simplul fapt că oricare cetăţean, liber fiind a alege între furnizorii respectivului serviciu, îl va fi ales în mod clar pe cel care-i va fi oferit cele mai bune condiţii. Furnizor care ar putea să fi fost poate chiar cel de stat!

Prin urmare, pe cât de evidentă este nevoia de schimbare, pe atât de clar este faptul că aceasta trebuie să se producă mai întâi la nivel de individ. Cetăţeanul trebuie să devină tot mai puţin dependent de stat şi mai capabil să identifice şi să propulseze către sferele decizionale nişte oamenii care sa-i reprezinte cu adevărat interesele. Neutrul şi impersonalul “Jos hoţii” nu este suficient pentru a schimba clasa politică şi România. Aşa cum nu este de acceptat ca o mână de oameni, fie ei cetăţeni obişnuiţi sau bogătaşi – să decidă, prin strigăte sau prin jocuri de culise, eliberarea sau punerea în funcţie a politicienilor. Pentru asta s-a există democraţia şi există votul. Poate nu cel mai bun sistem, dar în mod cert, cel mai bun dintre cele existente!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s