Ce vrăji (mai) face statul banilor noştri?

Posted: February 16, 2013 in Diverse, Politica si politici, Proiect "de Romania"
Tags: , , , ,

118047a_imgV-aţi gândit vreodată la Stat ca la “manipulatorul suprem” al pieţelor financiare? Dar la efectele unor astfel de acţiuni pentru cetăţeanul obişnui? Şi dacă vă întrebaţi dacă sunt motive pentru a vă fi pus vreodată astfel de întrebări, profesorul Jorg Guido Hulsmann, vă dă răspunsul: Da! Chiar prea multe.

Pentru cei mai mulţi dintre finanţiştii contemporani, pieţele financiare moderne sunt “mecanismul perfect” – expresie a libertăţii, echilibrului şi transparenţei depline; locul în care, orice întreprinzător, fie el investitor sau companie aflată în căutare de finanţare, poate lua în deplină cunoştinţă de cauză decizile potrivite, în propriul beneficiu. Pentru aceştia, într-un astfel de cadru, statul nu este decât un jucător oarecare – chiar dacă, în mod evident, un jucător cu dimensiuni peste medie.

Din perspectiva Şcolii austriece de economie însă, lucrurile se văd cu totul altfel; pentru profesorul Jörg Guido Hülsmann, Senior Fellow al Institutului Ludwig von Mises din Auburn, şi profesor al Facultăţii de Drept, Economie şi Ştiinţe Sociale a Universităţii din Angers (Franţa), pieţele financiare moderne nu sunt nici pe departe atât de libere şi în nici un caz nu sunt mecanismele care ajustează şi reglează orice dezechilibru; iar guvernele, sau statele, nu sunt nicidecum doar nişte jucători mari, şi atât.

Dimpotrivă prin capacitatea de influenţare a pieţelor (este adevărat, extrem de subtilă şi uneori greu de definit) şi mai ales prin amploarea şi implicaţiile intervenţiilor, guvernele în ansamblu (deci Statul, ca entitate) sunt cel mai mare manipulator al pieţelor financiare la nivel global.

Pentru Hülsmann dealtfel, una dintre marile lipsuri ale cărţilor moderne de economie, este aceea că oferă o imagine deformată cu privire la pieţele financiare. “Acestea sunt prezentate drept o redută, sau cel din urmă spaţiu de existenţă a antreprenoriatului liber şi a capitalismului, în esenţă pură. Din această perspectivă, capitalistul pare un cow-boy pe câmpiile pieţelor financiare care nu sunt afectate deloc, sau aproape deloc, de intervenţionismul statului” îşi începea Jörg Guido Hülsmann prezentarea intitulată “Financial Markets and the State” (“Pieţele financiare şi Statul”) susţinută la jumătatea lunii mai,  în Aula Magna a Academiei de Studii Economice din Bucureşti.

Iar primul argument în combaterea imaginii idilice despre pieţele financiare, este dat chiar de prezenţa masivă a statului în mecanismul pieţelor financiare: “Guvernele, şi în special cele ale statelor mari deţinătoare de capitaluri, sunt masiv implicate în pieţe. Şi nu doar ca şi client ci şi în calitate de intermediar, prin entităţi precum instituţiile financiar-bancare de stat, sau pe jumătate publice”. O prezenţă pe cât de importantă ca pondere în numărul total al jucătorilor de profil (sau ca pondere în totalul capitalurilor administrate), pe atât de evidentă.

Într-o pledoarie contra intervenţionismului statului în pieţele financiare însă, pentru Hulsmann – unul dintre cei mai importanţi cercetători contemporani din cadrul Şcolii austriece de economie (şi autorul unor lucrări, articole ştiinţifice şi al unor cărţi de referinţă critice la adresa sistemului financiar bazat pe “fiat money” – bani fără acoperire) – prezenţa directă a Statului în pieţele financiare, este cea mai vizibilă dar poate cea mai puţin gravă formă intervenţionism.

Instrumentele prin care Guvernele (şi deci Statul) pot influenţa pieţele financiare sunt cu mult mai subtile, insidioase, şi mai ales cu mult mai “de efect”: controlarea nivelului inflaţiei oficiale, a cantităţii de bani în circulaţie (şi astfel a preţurilor din pieţele de capital şi cele de mărfuri), sau determinarea cetăţenilor şi agenţilor economici la adoptarea unor comportamente investiţionale anume (prin reglementări precum obligativitatea asigurărilor de pensie sau de sănătate), sunt doar câteva dintre acestea.

Spre exemplu, prin simplul fapt că obligaţiunile suverane sunt arbitrar (dar legal!) considerate cele mai sigure forme de plasament dintre cele existente, acestea sunt impuse, prin diferite reglementări aplicabile instituţiilor financiar-bancare, în portofoliile acestora; băncile, asigurătorii, fondurile de pensii sau cele de sănătate (publice sau private) şi orice alte instituţii financiare, sunt ţinute să pună deoparte rezerve de capital mai mici dacă au în portofoliu titluri de stat (decât dacă ar avea, spre exemplu, creanţe asupra unui dezvoltator imobiliar). Ele sunt determinate – (în realitate chiar forţate – deoarece altfel sunt eliminate din piaţă de către competitorii lor care vor avea mai uşor acces la sprijinul statului) să deţină astfel de titluri. Deasemeni, faptul că titlurile de stat sunt cele mai uşor acceptate garanţii, de către băncile centrale, în schimbul lichidităţilor oferite băncilor comerciale, este iarăşi un exemplu de stimulare indusă pieţelor financiare în a deţine titluri de stat.

Un stimul care, în opinia lui Hulsmann, nu poate fi pus înafara conceptului de “manipulare”; mai ales dacă este privit în contextul mai larg, dat de faptul că statul controlează şi influenţează şi nivelul inflaţiei oficiale (prin stabilirea metodologiei de calcul sau prin intervenţii directe asupra preţurilor unor mărfuri), masa masa monetară (prin monopolul deţinut în tipărirea de bani) sau costul capitalului (prin controlul ratei dobânzii cheie) … şi nu numai.

Toate instrumente, sau mijloace, prin care Statul “determină” comportamentul tuturor entităţilor economice (indivizi sau companii), punându-se astfel în poziţia de “manipulator suprem” al pieţelor financiare. Poziţie fără de care altfel, şi-ar pune în pericol propria existenţă. Iar Grecia – ca exemplu de stat pus în situaţia de a cheltui doar veniturile pe care le poate încasa – în ce situaţie dificilă s-ar afla Statul, dacă nu ar mai putea să se finanţeze. Iar acest cerc vicios, dat de faptul că un Stat tot mai intervenţionist este singura cale de a asigura perpetuarea Statului însăşi, este şi motivul pentru care guvernele îşi doresc, deşi nu îşi asumă, rolul de “manipulator suprem” al pieţelor financiare.

Asta, ca potenţial răspuns la posibila întrebare “Ce interes are Statul în a manipula pieţele financiare?” care s-ar putea naşte după primul paragraf al acestui articol.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s