Probleme Gogule? Probleme …. :):):)

Posted: February 17, 2013 in Burse, Politica si politici, Proiect "de Romania"
Tags: , ,

Pe 12 februarie 2013, Consiliul de Administratie al Salrom l-a desemnat pe dl. Aurel Bucur in functia de Director General al companiei. Pentru Franklin Templeton Investment Management Limited UK, sucursala Bucuresti aceasta decizie reprezinta o incalcare directa a prevederilor OUG 109/2011. Da’ pe cine intereseaza :):):) ….

Franklin Templeton Investment Management Limited UK, sucursala Bucuresti, in calitate de Administrator Unic si Manager de Fond al S.C. Fondul Proprietatea S.A., considera ca recenta desemnare a unui nou Director General al Societatii Nationale a Sarii incalca grav prevederile Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanta corporativa a intreprinderilor de stat. Noul Director General a fost desemnat de Consiliul de Administratie fara a fi respectate criteriile si procedurile transparente cerute de OUG 109/2011 pentru procesul de selectie. In schimb, desemnarea a rezultat strict din imixtiunea Ministerului Economiei in independenta Consiliului Salrom, ca urmare a emiterii unui ordin ministerial referitor la desemnarea unui membru al unui partid politic.

Pe 12 februarie 2013, Consiliul de Administratie al Salrom l-a desemnat pe dl. Aurel Bucur in functia de Director General al companiei. Aceasta decizie reprezinta o incalcare directa a prevederilor OUG 109/2011, din urmatoarele motive:

*  Consiliul de Administratie a desemnat un nou Director General in urma ordinului Ministerului Economiei nr. 282 din 21 decembrie 2012, prin care reprezentantii Ministerului in Adunarea Generala a Actionarilor au fost imputerniciti sa mandateze Consiliul de Administratie al Salrom sa il revoce pe fostul Director General si sa il desemneze pe dl. Aurel Bucur. Cu toate acestea, responsabilitatea desemnarii unui Director General revine numai Consiliului de Administratie. Din aceasta cauza, consideram ca interventia Ministerului in procesul de selectie afecteaza independenta Consiliului in privinta desemnarii managerilor profesionisti, fapt care nu ar trebui sa fie permis.
*  Desemnarea dl. Aurel Bucur a avut loc fara realizarea unui proces de selectie efectuat de o companie independenta de recrutare, dupa cum este stipulat in legislatie. In opinia noastra, experienta si referintele dlui. Bucur nu indeplinesc cerintele pozitiei de Director General. Conform CV-ului dlui. Bucur, acesta nu a avut niciun fel de responsabilitati similare in posturile ocupate anterior.
*  Este important de precizat ca dl. Aurel Bucur este membru al unui partid politic, pe care il reprezinta in cadrul Primariei Targul-Ocna, in functia de consilier municipal.

Administratorul Fondului dezaproba din nou cu tarie lipsa de transparenta in procesul de selectie si criteriile opace prin care s-a luat decizia finala in numirea noilor manageri profesioniști și a consiliilor independente din companiile de stat. Cerem insistent Guvernului sa abordeze aceste probleme cu promptitudine și sa respecte in viitor legislatia in vigoare.

Continuam sa fim foarte preocupati de faptul ca, la un an dupa adoptarea OUG 109/2011, autoritatile publice continua sa ii incalce dispozițiile sau sa intarzie punerea corecta in aplicare a standardelor de guvernanta corporativa in intreprinderile de stat, la care si Fondul Proprietatea este acționar. Credem ca aceste incalcari au un impact nefast asupra valorii companiilor de stat si transmit un semnal negativ puternic cu privire la integritatea procesului de numire a consiliilor independente si a managementului profesionist.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s