Atu-urile, provocările și pericolele la adresa Rusiei, în contextul sancțiunilor impuse de Occident

Posted: September 15, 2014 in Diverse, Politica si politici
Tags: , , , , , , , , , , ,

Deși vizată în mod special prin cel de-al treilea val de sancțiuni impuse de Statele Unite și Uniunea Europeana, industria rusă de petrol și gaze (principala sursă de venituri la bugetul de stat), nu pare foarte afectată. Ba dimpotrivă s-ar putea spune, dacă sunt parcurse comunicatele companiilor europene și americane de petrol și gaze care par la fel de hotărâte ca întotdeauna să-și continue activitatea în Rusia. În același timp, în plan economic, în general, în urma măsurilor de răspuns adoptate de Rusia, mai degrabă Occidentul pare a fi acela ce are mai mult de pierdut de pe urma disputei. Dincolo de aparențe însă, efectele sancțiunilor asupra industriei și economiei ruse sunt din ce în ce mai puțin neglijabile, iar, pe termen lung, erodarea capacității industriei ruse de petrol și gaze de a juca un rol important pe piața internațională de profil pare inevitabilă.

SANCȚIUNI DUPĂ SANCȚIUNI. La finalul lunii iulie SUA și UE anunțau impunerea unui nou set de sancțiuni economice vizând sectorul energetic, financiar și pe cel al apărării, din Rusia. Occidentul era deja la al treilea val de sancţiuni economice îndreptate împotriva Federaţiei Ruse ca răspuns la intervenția acesteia în Ucraina (mai întâi prin anexarea Crimeei, iar ulterior prin sprijinirea separatiștilor din regiunile din Estul țării), măsurile intrând în vigoare de la 1 august.

Aceasta era cea mai dură acțiune internațională de până la acel moment. America și Europa au căzut de acord cu impunerea de restricții în ceea ce privește comerțul cu echipamente pentru sectoarele petrolier și de apărare dar și pentru comerțul cu tehnologie de uz dublu, civil și militar, fiind limitat accesul Rusiei la tehnologiile sensibile, în special la cele din domeniul petrolier sau naval. În același timp băncilor Sberbank şi VTB, ca şi Gazprombank, Vneşeconombank şi Rosselhozbank li se interzicea, prin aceste sancțiuni, să contracteze împrumuturi cu scadenţe mai mari de 90 de zile de pe piețele financiare occidentale.

Din punct de vedere al evoluției istorice și gravității acestor sancțiuni, după ce Rusia a anexat unilateral Peninsula Crimeea, UE și SUA au întocmit o strategie progresivă de sancţionare a Rusiei, care țintea inițial doar anumite persoane; aceasta n-a avut nici un rezultat! Ulterior sancțiunile au fost extinse și la o serie de companii ruse, și a fost mărit numărul persoanelor asupra cărora au fost puse interdicții de călătorie și limitări ale accesului la conturile din băncile europene și americane; deasemeni fără un rezultat palpabil! În final, odată cu cel de-al treilea val, vorbim deja și despre sancţiuni aplicate anumitor entităţi care sunt de fapt printre cei mai relevanți jucători din sectoarele economice care ocupă un loc important în strategia politică și economică externă a Kremlinului; deci mai este vorba doar de simple interdicţii economice sau de călătorie aplicate unor oficiali ruşi, ca până acum.

SANCȚIUNI FĂRĂ EFECTE? Sunt oare sancțiunile impuse Rusiei de UE și SUA de natură a îngrijora cu adevărat guvernul de la Moscova? O întrebare simplă și legitimă (mai ales după acest al treilea val de sancțiuni venit la final de lună iulie) … care nu pare a avea însă un răspuns clar și temeinic argumentat; părerile sunt diverse, iar argumentele aduse fie în susținerea ideii că aceste sancțiuni produc, (sau vor produce!) efecte, fie pentru a o combate … sunt în egală măsură numeroase și solide. De aceea probabil că cea de-a treia variantă (și anume aceea că și unii și alții au dreptate – cu câte un mic “dacă” însă!), are și ea destul de mulți susținători. O interpretare în această cheie înseamnă de fapt că diferențele dintre cele două percepții sunt determinate doar de perspectiva de timp pe care este există așteptările și de probabilitatea ca aceste sancțiuni să fie efectiv menținute o perioadă suficient de îndelungată.

Astfel, primele argumente serioase în susținere a ideii că efectele sancțiunilor asupra Rusiei ar putea avea efecte în cel mai bun caz modeste (și că, în realitate nu se poate vorbi de o slăbire a economiei ruse prin afectarea activității industriei rusești de petrol și gaze), s-ar putea extrage din numeroasele comunicate ale companiilor occidentale de profil care au afaceri în Rusia; comunicate din care reiese că sancțiunile impuse de UE și SUA nu le-au determinat să-și revizuiască planurile de a investi bani și know-how pe această piață … ci dimpotrivă!

Spre exemplu, chiar după cel de-al doilea set de sancțiuni (la finele lunii martie), compania franceză Total SA, cel mai mare jucător francez de profil anunța încheierea unui parteneriat cu grupul rus Lukoil, în vederea dezvoltării zăcământului de șisturi bituminoase Bazhenov; acest zăcământ fiind (potrivit statisticilor realizate chiar de Departamentului de Energie al SUA), unul dintre cele mai mari zăcăminte de profil din lume. Planul celor două companii semnatare fiind acela de a extrage de aici până la 733.000 de barili de țiței doar în cursul anului 2014 (cantitate ce ar trebui să compenseze declinul producției Lukoil din Siberia), conform declarațiilor oficialilor companiei rusești.

COMPANIILE STRĂINE RĂMÂN ÎN RUSIA. Prin urmare, parcă în pofida accentuării tensiunilor dintre Occident și Rusia, grupul francez Total nu pare a fi nicidecum intimidat! Ba dimpotrivă, își consolidează poziția în Rusia, acesta nefiind dealtfel un out-sider pe această piața, deținând de mai mult timp circa 16% din capitalul social al companiei ruse OAO Novatek (al doilea cel mai mare producător de gaze naturale după Gazprom); Total avea deci oricum, deja, o prezență activă pe piața rusă … prezență despre care, CEO-ul companiei, Christophe de Margeri, spunea cu aceeași ocazie (a semnării acordului cu Lukoil) că este un business care merge “as usual” – semnalizând astfel că prezența companiei franceze în Rusia nu este pusă în nici un fel în pericol de sancțiunile impuse de Occident.

De fapt, se poate spune că decizia Total de a încheia acest parteneriat, chiar imediat după primul set de sancțiuni, nu face decât să-i ancoreze și mai bine pe francezi într-un “cerc”, relativ select – dar destul de larg totuși, al companiilor occidentale care au parteneriate pentru dezvoltarea și exploatarea unor zăcăminte de gaze naturale și petrol, atât clasice cât și neconvenționale, în Rusia.

Astfel, Total se alătura unor giganți precum: Exxon Mobil care avea deja încheiate cu firma rusă OAO Rosneft o serie de acorduri care prevăd exploatarea unor zăcăminte de mare adâncime în regiunea arctică și a unor noi perimetre în zăcăminte de șisturi; Royal Duch Shell – care derulează deja un parteneriat similar cu OAO Gazprom Neft; British Petroleum, care este deasemeni prezent pe piața rusă, deţinând aproximativ 20% din acţiunile Rosneft, după ce concernul rus de stat a achiziţionat anul trecut compania mixtă TNK-BP, al treilea producător rus de ţiţei; și/sau nu în ultimul rând … companiei norvegiene Statoil, care are deasemeni deja în derulare, împreună cu același gigant rus, Rosneft, un amplu program de explorare în zona arctică.

Și nici una dintre companiile menționate nu au dat nici cel mai mic semn că ar putea lua în calcul reducerea activității și/sau a investițiilor în Rusia ca urmare a sancțiunilor UE și SUA; nici măcar după al treilea set de sancțiuni (introduse de UE și SUA la finalul lunii iulie 2014), prin care este pus accentul pe interdicția de a furniza echipamente și tehnologii de vârf pentru industria de profil.

PIAȚA RUSĂ, UN AVANTAJ COMPETITIV. Ba dimpotrivă! nu puține au fost știrile care arătau că lucrurile stau cu totul invers: un caz ilustrativ fiind și cel al companiei Exxon, care, la începutul lunii august, deci imediat după intrarea în vigoare a celui de-al treilea set de sancțiuni, anunța începerea forajelor în zona arctică; un amănunt interesant fiind dat de faptul că, la acel moment, Vladimir Putin califica Exxon drept “un prieten vechi și de încredere“.

În aceleași coordonate se înscria și poziția companiei British Petroleum, ai cărei oficiali, într-un comunicat transmis piețelor bursiere cu ocazia publicării rezultatelor financiare pe cel de-al doilea trimestru al anului 2014, reiterau angajamentul pe termen lung al companiei în Rusia, numind această expunere “un avantaj competitive”; “Avem responsabilitatea de a rămâne alături de partenerii noștrii în vremurile dificile” declara Bob Dudley, CEO-ul gigantului BP, după anunțul încheierii înțelegerii cu Rosneft privind explorarea unor zăcăminte de țiței de șist în zona centrală a Rusiei (între Volga și Urali), întărind astfel intenția, și subliniind existența interesului companiei, de a rămâne (deasemeni în pofida sancțiunilor!) pe piața rusă.

Și, la fel de relevantă în acest sens, este și poziția exprimată de cel mai mare furnizor de soluții și servicii de explorare și exploatare a petrolului și gazelor la nivel global – compania americană Schlumberger – ai cărei reprezentanți spuneau, într-un comunicat transmis deasemeni în zilele imediat următoare anunțării celui de-al treilea set de sancțiuni, că forma va continua să-și susțină, în aceleași condiții și fără întreruperi, clienții cu operațiuni în Rusia. Schlumberger fiind, între altele, și furnizorul tehnologiei necesare exploatării zăcămintelor de șisturi, în cadrul proiectului Bazhenov (în Vestul Siberiei) unde se află alături de Gazprom Neft – divizia de producție de petrol a Gazprom (companie care nu este inclusă dealtfel de pe lista entităților sancționate de Occident).

În concluzie, se poate spune că avalanșa de știri și informații de acest tip arată de fapt că accesul companiilor rusești de profil la tehnologie și know-how de vârf este puțin probabil să poată fi cu adevărat limitat. Iar răspunsurile de “forță” date de Rusia, care la rândul său a implementat deja o serie de măsuri de interzicere a importurilor unor produse alimentare din Uniune (producând astfel pierderi importante producătorilor de fructe și legume din UE) … urmat de intenția anunțată de a limita sau bloca și importurile de automobile, par să pună de fapt mai degrabă Occidentul, și nu Rusia, într-o poziție defavorabilă.

Un astfel de raționament l-a determinat probabil pe președintele Ungariei, Viktor Orban (un aprig contestatar al sancțiunilor impuse de Uniune Rusiei) să declare, încă de la primul val de sancțiuni, că “Europa își trage singură un glonț în picior“.

ȘI TOTUȘI, EFECTELE EXISTĂ! În contrast cu imaginea unei poziții de forță a Rusiei însă, realitatea ultimelor luni începe arată destul de diferit; faptul că sancțiunile impuse de Occident Rusiei au efecte nefaste asupra industriei de petrol și gaze, și implicit a economiei rusești, fiind din ce în ce mai vizibil atât în cifre, cât și (extrem de important!), chiar și în comunicatele ce prezintă diferite probleme cu care companiile de profil active pe piața rusă se confruntă; existența acestora, chiar mai puțin mediatizată, arată totuși faptul că industria rusească de petrol și gaze nu este de fapt insensibilă la acțiunile Vestului.

Iar un prim exemplu de indiciu în acest sens, poate fi extras chiar din comunicatul dat de compania Schlumberger, care, odată cu anunțarea deciziei de a-și susține în continuare partenerii de afaceri din Rusia, comunica investitorilor și faptul că sancțiunile impuse Rusiei vor conduce la o reducere a profiturilor companiei pe trimestrul trei al anului, cu circa 0,03 dolari pe acțiune. Iar un al doilea exemplu relevant ar putea fi cel al companiei BP, care, în comunicatul transmis piețelor bursiere cu ocazia publicării rezultatelor financiare trimestriale, spunea că sancțiunile impuse de Occident ar putea afecta negativ interesele de afaceri și atingerea obiectivelor stabilite de companie pentru piața rusă.

Dar, de departe, cel mai relevant exemplu – și mai ales interesant prin faptul că afectează industria și companiile locale sub aspectul capacității acestora de finanțare a activității (relevând astfel importanța, sau impactul, măsurilor de limitare a accesului marilor instituții bancare în rând cu cel al companiilor petroliere, la piețele financiare europene și americane) ar fi cel al companiei Rosneft; al doilea mare producător de gaze din Rusia (după Gazprom), care s-a văzut nevoit să ceară de la Guvernul rus un ajutor financiar în valoare de circa 25,2 miliarde de euro (aproximativ 42 de miliarde de dolari), tocmai pentru a putea depăși dificultățile în a găsi bani pentru finanțarea unor activități și planuri de investiții … ca urmare a interdicțiilor impuse de Guvernul SUA entităților americane și de autoritățile UE celor europene, în a finanța pe termene mai lungi de 90 de zile operațiunile companiilor rusești aflate pe lista de sancțiuni.

CIFRELE VORBESC! Și dacă aceste informații sunt puse în corelație cu informațiile privitoare la ieșirea de capitaluri din Rusia, importanța efectelor produse de sancțiunile occidentale capătă o greutate sporită. Spre exemplu, potrivit unor estimări ale Ministerului Economiei din Rusia, circa 100 de miliarde de dolari vor părăsi Rusia în 2014, suma semnificativ mai mare decât cea înregistrată în 2013, când, potrivit datelor aceleiași instituții, din Rusia au ieșit doar 61 de miliarde de dolari. Iar estimările oficiale sunt conservatoare, sau chiar optimiste … deoarece, potrivit șefului Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, ieșirile de capitaluri din Rusia ar putea fi în realitate cu mult mai mari: prin luna mai, deci cu ceva timp înainte de impunerea celui de-al treilea val de sancțiuni, președintele BCE susținea că din Rusia ar putea ieși în acest an peste 160 de miliarde de euro. Iar datele din piața valutară sunt de natură a susține declarațiile acestuia! Chiar dacă, în lipsa cifrelor privind valorile/sumele tranzacționate (cifre care ar fi reliefat și mai clar amploarea mișcărilor de pe această piață), datele nu sunt tocmai complete, evoluția cursului rublă-dolar american (RUB/USD) este un bun indiciu pentru sensul fluxurilor valutare; iar graficele ce relevă evoluția monedei naționale în raport cu dolarul american spun cât se poate de clar că, după momentul intervenției ruse în Crimeea, mișcările făcute de jucătorii din piață au fost în sensul ieșirii masive de pe rublă (a se vedea graficul “Rubla pe trend pronuțat de depreciere“): în mai puțin de un trimestru, rubla a pierdut peste 10% din valoare în raport cu dolarul SUA.

În același timp, pe fondul tensiunilor cu Ucraina care au condus la sistarea temporară, de către Rusia, a alimentării conductelor de transport care alimentează cu gaze naturale statele UE, moneda rusă a ajuns din nou de-a lungul ultimilor 2-3 ani, la nivelurile minime istorice atinse în 2009 în raport cu dolarul american (a se vedea graficul “Rubla la minime istorice față de USD“).

ACȚIUNI ȘI INDICII BURSIERI ÎN SCĂDERE. Iar evoluțiile de pe piața valutară sunt dublate de evoluții care relevă aceeași tendință – a fugii capitalurilor – și pe piața bursieră! Astfel, după cum se vede și în graficul “Indicii scad, rubla se depreciază”, finalul lunii iulie – perioadă care coincide cu momentul apariției știrilor cu privire la cel de-al treilea val de sancțiuni impuse Rusiei – atât indicele MICEX OIL&GAS (indice care reflectă evoluția de ansamblu a sectorului de profil de pe bursa de la Moscova) cât și indicele MICEX COMPOSITE (care este un reper pentru întreaga economie rusă) au marcat scăderi consistente în decursul a doar câteva zile.

Pe de altă parte însă, privit pe termen mediu și lung, sectorul de petrol și gaze de pe bursa rusească, pare a se menține în continuare aproape de nivelurile sale de maxim potențial. Cel puțin asta se poate “citi” în graficul care reflectă evoluția indicelui de profil pe ansamblul ultimilor 10 ani (vezi “Evoluție MICEX OIL&GAS în ultimul deceniu”). Ba mai mult, parcă în pofida sancțiunilor impuse de Occident, tendința sectorului – cel puțin la nivel de indice, și cel puțin din punct de vedere al analizei tehnice (grafice) – pare a fi în continuare de creștere. Acest paradox este însă doar aparent, și este un fals argument în susținerea ideei că sancțiunile impuse de SUA și UE nu au efectul scontat! Dimpotrivă, la o analiză doar puțin mai profundă, se poate rapid ajunge nu doar la concluzia că sancțiunile au efect … ci la aceea că acestea au “exact” efectul scontat!

Astfel, din declarațiile oficialilor occidentali se poate înțelege că sancțiunile s-au dorit a avea ca efect transmiterea unui semnal credibil că o continuare a susținerii oferite de Rusia insurgenților din Ucraina poate conduce la determinarea, prin sancțiuni, a unor dezechilibre majore în economia rusă! Acest semnal trebuind să fie însă transmis într-un astfel de mod încât impactul asupra relațiilor economice cu Rusia (atât cele ale SUA cât și cele ale Europei) să fie cât mai mic. Altfel spus, dacă ceea ce s-a dorit de fapt a fost inducerea unor dificultăți serioase stâlpilor economiei ruse, fără prea multe efecte colaterale adverse, și fără afectarea relațiilor comerciale cu UE și SUA (nu întâmplător probabil Gazprom nu este subiect al acestor sancțiuni … iar valoarea exporturilor americane în Rusia creștea semnificativ în prima jumătate a acestui an față de cea înregistrată în aceeași perioadă a anului trecut, în ciuda sancțiunilor) … exact asta pare să se fi obținut.

Prin urmare, privite în această cheie, sancțiunile instituite de SUA și UE, care se doreau a fi în primul rând un semnal, o avertizare, par și-au atins scopul pe termen scurt și mediu. Dar, privind cu ceva mai multă atenție, în profunzimea demersului făcut de SUA și UE, semnalul pe care-l transmit cele două mari puteri economice este de fapt cu mult mai important; acest demers poate urmări producerea unor efecte și evoluții pe termen lung și foarte lung, cu mult mai îngrijorătoare și periculoase pentru Rusia.

Astfel, riscul major la care Rusia se expune în cazul continuării escaladării tensiunilor, nu este dat de scăderea cotațiilor de piață ale acțiunilor câtorva companii de petrol și gaze naționale (fie ele chiar și cele mai mari!), și nici, neapărat, de ieșirile de capitaluri … oricât de mari ar fi acestea! Adevăratul pericol pentru Rusia … și principalul instrument de presiune pe care Occidentul îl are asupra Rusiei pe termen lung, este dat de faptul că Vestul poate bloca, sau cel puțin limita semnificativ, amploarea și viteza procesului de înlocuire a zăcămintelor de petrol și gaze epuizate; și asta relativ simplu, prin îngreunarea demersurilor de explorare și exploatare a noilor zăcăminte, mai ales a celor alternative (precum șisturile și zăcămintele aflate la mare adâncime), doar restricționând accesul la noile tehnologii (și know-how) din domeniu.

Și dacă oricărui alt tip de provocare Rusia îi poate găsi un răspuns, sau o soluție … pentru provocarea generată de îngrădirea accesului la tehnologia și know-how-ul necesare pentru punerea în valoare de noi zăcăminte, nu poate avea, cel puțin deocamdată, un răspuns cu adevărat fezabil/viabil!

Iar pericolul pentru Rusia este cu atât mai mare cu cât, demersurile făcute de SUA și UE în ceea ce privește restricțiile financiare, comerciale și de acces la tehnologie sunt dublate de un demers coerent, consistent și, deocamdată, cu rezultate, de forțare în jos a prețurilor la petrol pe piața mondială. Un fapt care se constituie, pentru Rusia, într-o dublă lovitură: pe de o parte scăderea prețurilor înseamnă scăderea încasărilor din vânzările de petrol și gaze înregistrate de companiile de profil (prețul gazelor fiind calculat și el în funcție de cel al petrolului), și pe cale de consecință și a încasărilor la bugetul de stat; iar pe de altă parte (și asta este cu mult mai important și mai grav pentru Rusia!), aceeași scădere a prețurilor, reduce interesul companiilor străine (deținătoare de know-how și capital) în explorarea și exploatarea de noi zăcăminte … și mai ales a celor alternative, precum șist-urile sau zăcămintele de mare adâncime. Și asta, din simplul motiv că acestea au costuri de punere în exploatare semnificativ mai mari decât ale zăcămintelor clasice … ceea ce, în condiții de scădere a prețurilor petrolului și gazelor, conduce la o scădere mult prea mare a marjelor de profit.

Privite și analizate în perspectivă așadar, dincolo de efectele negative (aparent!) relativ modeste resimțite de Rusia până în prezent, sancțiunile Occidentului sunt cu mult mai serioase decât par, pentru că vin într-un context în care, înlocuirea zăcămintelor tradiționale de petrol și gaze necesită explorarea și exploatarea unor zăcăminte alternative, fapt care presupune nu doar costuri suplimentare ci și deținerea de tehnică și tehnologie de vârf.

Această situație nefavorabilă Rusiei fiind agravată de faptul că sectorul energetic, în ansamblul său, suferă masiv și din cauza deteriorării semnificative a infrastructurii, echipamentelor, tehnologiilor și utilajelor; iar sectorul de petrol și gaze, pilonul de bază al sectorului energetic rus, suferă la rândul său atât pe zona de producție cât și pe cea de procesare și transport; aceasta fiind o problemă pentru a cărei rezolvare Rusia are nevoie de investiții.

Iar investițiile nu sunt deloc mici! Conform unor estimări realizate de Agenția Internațională pentru Energie (IEA – International Energy Agency) în cel mai recent raport al acesteia (World Energy Investment Outlook 2014), sectorul energetic rus, în ansamblul său, ar avea nevoie în intervalul 2014-2035 de investiții de peste 2700 de miliarde de dolari pentru retehnologizare și aducerea infrastructurii de profil la parametrii de funcționare de actualitate.

Mai mult de jumătate din această sumă însă, mai spune IEA, este necesară doar industriei de petrol și gaze. Mai precis, de peste 1016 miliarde de dolari ar fi nevoie numai în industria gazelor naturale (puțin peste 700 de miliarde de dolari ar fi investițiile necesare în zona de explorare și producție, iar de alte aproximativ 300 de miliarde de dolari ar fi nevoie pentru modernizarea și refacerea infrastructurii de transport), în timp ce, pentru industria petrolieră, necesarul de investiții se ridică, potrivit acelorași estimări,la circa 850 de miliarde de dolari (din această sumă, de 70 de miliarde ar fi nevoie pentru zona de procesare și alte 28 de miliarde pentru aducerea la zi a infrastructurii de transport).

Și pentru a avea o imagine completă a nevoilor financiare ale Rusiei pentru susținerea sectorului energetic, mai trebuie spus că, potrivit aceluiași raport (World Energy Investment Outlook-2014), alte circa 614 miliarde de dolari ar fi investițiile necesare în zona de producției a energiei electrice.

În concluzie, nevoia de investiții pentru reparația, modernizarea și extinderea infrastructurii necesare în sectorul energetic din Rusia în zona explorării, producției și transportului … însumează un efort de peste 100 de miliarde de dolari pe an, pentru următorii 20 de ani; o sumă imensă, care cu greu poate fi atrasă într-un context nefavorabil precum cel prezent, în care accesul Rusiei la resurse de orice fel (bani, know-how, tehnologie) este drastic restricționat.

Sancțiunile actuale sunt așadar un pericol pentru Rusia atât pe termen scurt cât și pe termen lung, și țintesc totodată mult dincolo de simpla intenție de a pune în dificultate finanțele ruse sau accesul la tehnica de vârf în domeniul militar; realitatea este că sancțiunile UE și SUA pot pune într-un real pericol însăși viitorul industriei de profil rusești, a poziției Rusiei pe piața globală de profil … și chiar viitorul Rusiei ca națiune și stat, pentru că bugetul public rusesc este dependent în proporție de circa 50% de activitatea din acest domeniu. Și cum orice reducere a încasărilor înseamnă reduceri de cheltuieli în domenii precum administrația sau serviciile sociale … Rusia se poate vedea oricând în situația de a face față unor nemulțumiri care pot conduce chiar și la ample mișcări sociale. Iar de la acestea la schimbări ce acum nici nu pot fi concepute în plan politic, mai este doar un pas.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s